După ce a prezentat mai multe cazuri de clădiri-problemă din cartierul istoric Fabric, ajunse într-o stare deplorabilă, multe dintre ele în proprietatea primăriei, viceprimarul Traian Stoia a anunţat că la următoarea rectificare de buget se va aloca suma de 1 milion de lei pentru lucrări de reparaţii, iar până la finele anului se vor mai da încă 4 milioane.
„V-am prezentat o serie de clădiri care sunt în zona de protecţie a monumentelor istorice, care arată jalnic şi sunt într-o stare de degradare pe care ţi-e greu să ţi-o închipui dacă nu o vezi… Am avut o discuţie cu cei care lucrează la bugetul primăriei. La rectificarea care se va face se va introduce suma de 1 milion de lei (…) Noi putem porni o serie de lucrări pe care până în decembrie să le putem plăti. Nouă ne trebuie 5 milioane de lei pentru a face ceva cât de cât în zona Fabric. Mă refer la clădirile care se află în proprietatea primăriei, pentru că trebuie să dăm exemplu că suntem buni proprietari. Noi îi amendăm pe ceilalţi că nu fac, dar noi n-am făcut ce trebuia. Nu s-a făcut ce trebuia de 30, poate de 50 de ani… În mandatul nostru, am reuşit să le găsim aceste clădiri care sunt în mare suferinţă şi să căutăm să începem un proces de reparaţii, care după părerea mea va dura peste 5 ani. Dar trebuie să vedem de unde se pot lua bani. Dar uite, 5 milioane s-au găsit. Acum se alocă un 1 milione de lei pentru reparaţii clădiri proprietatatea primăriei şi 4 milioane în decembrie”, a anunţat, vineri, Stoia.
Edilul afirma că s-au găsit resurse pentru imobilele din Fabric şi că, dacă nu s-ar fi găsit, ar fi putut veni cu anumite sugestii. „Dacă nu găseau de unde să ia banii, le spuneam eu de unde să-i ia. Dar nu le-ar fi plăcut foarte tare să audă care erau resursele…”, a adăugat Stoia. Vicele declara că ar urma să fie reparate clădiri din piaţete cum este Piaţa Romanilor sau mai multe imobile de pe strada Ştefan cel Mare care au faţadele distruse şi la care s-a reuşit până acum refacerea acoperişurilor.
Rectificarea de buget urma să fie aprobată vineri în plenul consiliului local, dar a fost amânată pentru luni. Primarul Nicolae Robu spune că nu sunt bani pentru clădirile din Fabric şi că există alte priorităţi.
„E nevoie de mult mai mulţi bani, pentru a repara toate clădirile vechi ale Timişoarei, mă refer la clădiri care aparţin municipalităţii, dar trebuie să prioritizăm lucrurile şi să ne uităm la capacitatea pe care o avem. Mi-ar plăcea să aloc nu 1 milion, nu 5 milioane, ci cam vreo 50 de milioane – presupun că cel puţin atât ar fi necesar pentru a reabilita toate clădirile școlare, toate spitalele, clădirile instituțiilor culturale care aparțin municipalității. Şi desigur că ar veni rândul, dar nu cu prioritate, și clădirilor în care la ora actuală funcționează locuințe sau avem SAD-uri. Nu se găsesc bani, eu aș fi de acord cu alocare banilor dacă îi găsim, dar nu-i găsim… Nu se poate decât luându-i din altă parte”, a explicat edilul-şef, reclamând că încasările sunt mici la primărie.
Robu spune că Stoia are dreptate, clădirile sunt într-o stare jalnică, dar la fel sunt şi altele situate în zona centrală a oraşului.
„Păi sunt praf… Eu nu spun că nu are dreptate domnul viceprimar cu constatarea stării foarte proaste a acelor clădiri… Dar avem multe clădiri în stare foarte proastă. Nu ar fi prioritar să reparăm clădirea Liceului MIU şi cea a Liceului Electromotor, care sunt aici, în zona zero a orașului? Şi acelea trebuie reparate”, a adăugat primarul.
Autorităţile locale nici nu ştiu foarte bine ce au în ogradă. Robu estimează că până la sfârşitul anului va exista o situaţie clară a imobilelor care se află în proprietatea Primăriei Timişoara.
Alte articole pe aceeași temă:
Primaria Timisoara, exemplu de ASA NU: a lasat o cladire sa se prabuseasca!
Fabricul, cartier istoric al Timisoarei, se distruge pe zi ce trece. Au descoperit si autoritatile…
Citiți principiile noastre de moderare aici!