„Ştiţi bine că proprietarii Casei Muhle ne-au anunţat că doresc să vândă acea proprietate imobiliară, după ce noi am iniţiat acele procese împotriva lor. În 18 noiembrie 2013, proprietarul imobilului ne-a transmis o evaluare a acestuia, din care rezultă ca valoarea construcţiilor ar fi 117.000 de euro, iar valoarea terenului 1.317.259 de euro. În total, valoarea acelei proprietăţi imobiliare ar fi, după expertiza proprietarului, făcută desigur cu experţi autorizaţi, 1.433.796 de euro. Am comandat şi noi o evaluare şi, conform evaluării realizate de firma căreia ne-am adresat noi, rezultă că valoarea construcţiilor ar fi de 37.097 de euro, iar valoarea terenului de 469.387 de euro. Valoarea totală a proprietăţii imobiliare ar fi, după această expertiză, 506.387 de euro”, a prezentat situaţia, marţi, primarul Nicolae Robu.
Edilul spune că îi va înştiinţa şi pe consilierii locali despre cum stau lucrurile în cazul Casei Muhle, chiar în plenul de marţi, şi că aleşii vor fi cei care se vor pronunţa în cele din urmă. Robu crede însă că primăria n-ar trebui să cumpere acel imobil nici la 500.000 de euro.
„Consider că acea proprietate nu merită suma de 500.000 de euro aproximativ şi că prin urmare nu este de interes pentru primărie. După părerea mea, dacă primăria ar achiziţiona acel imobil şi-ar asuma o mare problemă, problema aducerii acelei case la starea iniţială. După toate degradările care au avut loc, aducerea acelei case la starea iniţială nu va fi deloc uşoară şi nu cred că are rost să se încurce primăria cu o problemă creată de un proprietar iresponsabil. Proprietarul a creat problema, proprietarul trebuie să o rezolve după problema mea”, a afirmat primarul, precizând că nici nu ştie dacă proprietarii ar fi de acord cu vânzarea la 500.000 de euro.
„N-am discutat subiectul acesta, dar eu consider că nu trebuie cumpărată acea proprietare. După părerea mea nu avem ce discuta. Dacă acea casă ar fi fost în starea ei iniţială poate că ar fi meritat ca primăria să o cumpere (…) Casa este într-o stare foarte avansată de degradare, a fost transformată, nu putem să ne legăm de picioare o piatră de moară”, a adăugat Robu.
De ce a comandat totuşi o evaluare şi primăria, în condiţiile în care edilul-şef consideră că municipalitatea n-ar trebui să cumpere acel imobil? Robu spune că aleşii ar trebui să se pronunţe în cunoştinţă de cauză.
„Trebuie să vedem (…) Dacă rezultatul este cu un euro, ar fi meritat să o cumpărăm. Noi ca să dăm un răspuns final trebuie să avem o evaluare. Consiliul local trebuie să se pronunţe plecând de la nişte evaluări orientative. Dacă s-ar fi dorit cumpărarea, atunci ar fi trebuit să aibă loc un proces de negociere”, a explicat primarul.
Autorităţile locale se vor limita la omagierea personalităţii florarului Wilhelm Muhle prin ridicarea de statui.
„Noi putem să omagiem personalitatea lui Wilhem Muhle – şi am făcut-o, am realizat o statuie şi am amplasat-o în Parcul Rozelor -, merită recunoştinţa şi omagiul nostru şi Arpad Muhle (n.r. – fiul lui Wilhelm Muhle), dar prin forme care să nu ne creeze probleme. Decizia aparţine consilierilor, nu primăria hotărăşte dacă se cumpără sau nu imobilul. Dincolo de bani, aici este o problemă foarte încurcată”, a conchis Robu, afirmând, încă o dată, că imobilul este într-o stare precară şi că, dacă acum toată lumea arată cu degetul spre proprietar, primăria ar risca să fie arătată cu degetul în cazul în care ar achiziţiona acea clădire.
Rămâne ca aleşii locali să se pronunţe în şedinţa de marţi după-amiază.
Aleșii au spus NU cumpărării. Continuă procesele pentru Vila Muhle
UPDATE. Chiar dacă pe ordinea de zi a şedinţei de consiliu local de marţi era doar o informare a Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse a primăriei referitoare la exercitarea dreptului de preempţiune pentru imobilul de pe Bulevardul Mihai Viteazu – Casa Muhle, aleşii au exprimat şi un vot cu privire la acest subiect.
În consiliul local s-a hotărât, la solicitarea primarului şi a consilierului Radu Ţoancă, să se refuze cumpărarea Casei Muhle, aflată în posesia unui cunoscut clan de romi din oraş. „Noi nu avem ce să negociem cu aceşti oameni care au încălcat legea, vorbim de o atitudine mafiotă”, a afirmat Ţoancă. Nu se va exercita dreptul de preempţiune.
Autorităţile locale vor continua lupta în instanţă cu proprietarii clădirii. Ei le cer să acestora să aducă imobilul la starea iniţială. „Nu văd de ce se discută despre preempţiune, suntem în două procese cu ei, unul penal şi unul civil”, a subliniat viceprimarul Dan Diaconu.
Proprietarii au început să demoleze acoperişul clădirii în primăvara anului 2012, iar ulterior s-a iscat un adevărat scandal pe acest subiect. Decopertarea s-a făcut în baza unei autorizaţii mai vechi eliberate de primărie pentru lucrări de restaurare, reparaţii generale, consolidare, extindere, refuncţionalizare şi recompartimentare. Reprezentanţii municipalităţii au dispus sistarea lucrărilor după ce au constatat că nu sunt respectate procedurile impuse de o intervenţie la o clădire de patrimoniu.
Un an mai târziu, în primăvara anului trecut, primăria a câştigat o primă luptă cu deţinătorii imobilului, în sensul că aceştia au fost obligaţi, printr-o ordonanţă preşedinţială, să ia măsuri pentru conservarea monumentului istoric.
Citiți principiile noastre de moderare aici!