Decizia ICCJ poate fi contestată de Andrei Hrebenciuc şi Sturdza la Completul de cinci judecători al aceleiaşi instanţe.
Cei doi au fost reținuți joi de procurorii DNA Braşov, în dosarul retrocedărilor și au dat declarații în fața instanței. Apărătorii lor au cerut judecarea lor în libertate, în timp ce procurorii au cerut arestul preventiv.
Andrei Hrebenciuc este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la trafic de influenţă şi spălare de bani, în timp ce Paltin Sturdza este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă şi instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.
Procuroii DNA susţin că, în 2012, prin intermediul deputatului Ioan Adam, Paltin Gheorghe Sturdza le-a cerut judecătorilor Ordog Lorand Andras şi Gabriel Uţă, de la Tribunalul Covasna, să pronunţe o hotărâre judecătorească în favorarea sa, “prin interpretarea părtinitoare a probelor şi denaturarea stării de fapt”, producând astfel Romsilva un prejudiciu de 303.888.615 de euro, reprezentând contravaloarea a 43.227 de hectare de pădure.
Imediat după decizia din 17 aprilie 2012 a Tribunalului Covasna, Sturdza, împreună cu Ioan Adam, Daniel Constantin Călugăr , Ioan Gheorghe Varga, Dan Costin Bengescu şi Viorel Hrebenciuc, a constituit şi coordonat un grup “ce urmărea să obţină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influenţă sau folosirea nelegală a influenţei, cu scopul de a urgenta punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier dobândit prin hotărârea judecătorească menţionată”.
Sturdza și Adam le-ar fi promis lui Viorel Hrebenciuc, Călugăr, Varga şi Bengescu bani sau alte foloase, pentru a pune în aplicare decizia instanței. În schimb, aceştia ar fi promis că vor determina funcţionarii de la Comisia Judeţeană de Fond Funciar Bacău, Direcţia Silvică Bacău, comisiile locale de fond funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău şi ITRSV Suceava să urgenteze îndeplinirea actelor pentru punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate pentru terenul de peste 43.000 de hectare de pădure.
Anchetatorii arată, în ordonanţa de reţinere, că Andrei Hrebenciuc și-a ajutat tatăl, deputatul Viorel Hrebenciuc, să comită infracţiunea de trafic de influenţă.
Anchetatorii susţin că Andrei Hrebenciuc, în baza unei înţelegeri cu Dan Costin Bengescu, Viorel Hrebenciuc şi cu avocaţii Victor Adrian Prodan şi Nicolae Mergeani, ar fi determinat-o pe Carmen Elisabeta Drăgoi, administrator al SC Reşedinţa Vârstnicilor SRL, să încheie un contract cu Paltin Gheorghe Sturdza, prin care societatea a dobândit calitatea de promitent cumpărător, alături de Bengescu, pentru suprafaţa de 43.277 de hectare de teren forestier, dobândită prin decizia din 2012 a Tribunalului Covasna.
Preţul tranzacţiei a fost stabilit la 2.500 de euro pe hectar, de aproximativ trei ori mai mic decât valoarea de piaţă, “întrucât contractul masca, în cuprinsul său, şi cumpărarea de influenţă de la autorităţile din judeţul Bacău”, a arătat DNA.
Anchetatorii au mai stabilit că SC Reşedinţa Vârstnicilor SRL are ca asociat unic Majura Limited (cu sediu social în Cipru), persoană juridică cipriotă al cărei asociat real este Andrei Hrebenciuc.
“Prin disimularea adevăratei naturi a provenienţei folosului primit de Viorel Hrebenciuc (dobândirea anumitor drepturi), Andrei Hrebenciuc l-a ajutat pe acesta din urmă să comită infracţiunea de trafic de influenţă”, au scris procurorii în ordonanţa de reţinere.
Potrivit anchetatorilor, toate persoanele implicate, respectiv Andrei Hrebenciuc, Viorel Hrebenciuc, Paltin Gheorghe Sturdza, Dan Costin Bengescu şi Ioan Adam, cunoşteau faptul că s-a stabilit un preţ mult mai mic decât cel real, deoarece diferenţa de preţ ce urma să fie obţinută din vânzarea pădurii reprezenta folosul lui Viorel Hrebenciuc şi al lui Dan Bengescu în schimbul exercitării de influenţe faţă de funcţionarii cu atribuţii privind punerea în executare a deciziei din 2012 a Tribunalului Covasna.
Procurorii DNA Braşov au început urmărirea penală şi faţă de Carmen Elisabeta Drăgoi şi avocaţii Nicolae Mergeani şi Victor Adrian Prodan, toţi fiind acuzaţi de spălare de bani.
DNA a cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru arestarea preventivă a lui Viorel Hrebenciuc în două dosare. Printre acestea se numără și cel al retrocedărilor. Viorel Hrebenciuc a demisionat marţi din Parlament, decizia urmând să devină efectivă după ce deputații iau act de aceasta, în cadrul ședinței care va avea loc săptămâna viitoare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!