Vă reamintim că primele două tramvaie reabilitate circulă de anul trecut prin oraș, iar RATT a mai trimis, la sfârșitul anului 2015, alte 12 mijloace de transport pe șine la Arad și la Pașcani, la cele două firme cu care primăria are contract pentru modernizare – Electroputere VFU Pașcani și Astra Vagoane Călători Arad.
Sunt, de fapt, două contracte subsecvente, garniturile urmând să fie trimise pe rând la Timișoara.
Două tramvaie urmează să ajungă în mai în capitala Banatului, de la Pașcani, ne asigură primarul Nicolae Robu. Firma din Arad nu promite nimic…
„Pentru toate cele 12 tramvaie – 7+5 (n.r. pe cele două contracte) – termenul este septembrie. După informațiile pe care le-am primit, cei din Pașcani s-au angajat că termină două tramvaie în iunie, pe parcursul lunii mai s-au angajat să ne transmită două gata, iar cei din Arad, la început au spus că abia la toamnă, după care și-au revizuit poziția. A avut loc o discuție între ei și cei din Pașcani, pentru că ei colaborează, a mers o delegație din Pașcani la Arad. Începând cu luna mai, două tramvaie vor ajunge la Timișoara”, a declarat primarul Timișoarei pentru Tion.ro.
Contractul încheiat de primărie cu cele două firme prevede modernizarea a 30 de tramvaie ale RATT, în decurs de 4 ani. Deocamdată, timișorenii se pot plimba doar cu două Armonii, așa cum au fost numite tramvaiele reabilitate ale Timișoarei, care au stat un an în lucrări și au costat 500.000 de euro bucata.
Noile mijloace de transport pe șine au totul recondiționat, mai puțin șasiul, au încălzire în scaune, climatizare, supraveghere video cu nouă camere, dar și internet wireless.
Articole pe aceeași temă:
Peripetiile unei calatorii cu tramvaiul Armonia, prin camera video a unei timisorence
Vom avea 12 noi tramvaie Armonia la Timisoara, in prima jumatate din 2016
Citiți principiile noastre de moderare aici!