Meciul a început cu jumătate de oră mai târziu, din cauza sosirii cu întârziere a oaspeţilor la Timişoara. Meciul a fost la discreţia poliştilor de la ACS în prima parte, pentru ca în cea de a doua, când a fost folosită un fel de echipă secundă, partida să se echilibreze. Cu această ocazie au intrat pe teren şi trei jucători aflaţi în probe, este vorba de Jugovic, Ignea şi Anagor, atacantul trecut pe la Ripensia.
Florin Marin a început cu Smaranda, Belu, Cânu, Bocșan, D. Popescu, Melinte, O. Popescu, Bărbuț, Llorente, Hernandez, Zicu.
Prima parte a meciului a cam fost la discreţia gazdelor. Scorul a fost deschis în minutul 7, după ce Bărbuţ a recuperat un balon de la oaspeţi, i-a pasat lui Lloente şi centrarea sa a ajuns la Zicu, cel din urmă înscriind cu o execuţie spectaculoasă.
Tot Bărbuţ a fost şi la originea celui de-al doilea gol. În minutul 18 i-a pasat lui Zicu, de aici la Hernandez şi şutul spaniolului a nimerit spaţiul de ţintă. 3 – 0 a fost în minutul 52, s-au jucat două reprize a câte 60 de minute, iar autor a fost Zicu, din pasa aceluiaşi Bărbuţ. Arădenii au avut şi ei câteva ocazii, toate pe fondul greşelilor timişorenilor.
În repriza secundă, Flocea a început cu Smaranda, Motreanu, Bocșan, Fridrich, Podină, Sorescu, Jugovic, Ignea, Doman, Sîntean, Anagor.
Datele din teren s-au schimbat semnificativ, garnitura a doua a echipei timişorene nefiind la nivelul echipei folosite în prima jumătate. Mai mult, atacurile clare ale bănăţenilor au lipsit aproape total. De marcat au marcat doar oaspeţii, au făcut-o prin Velici, în minutul 88.
Citiți principiile noastre de moderare aici!