Potrivit unui cititor tion.ro, chiar pe strada pe care locuiește primarul Nicolae Robu atârnă de mai multe luni câteva cabluri.
„Sunt nemișcate de ceva vreme, într-o perioadă atârnau pe jos. La un moment dat le-am văzut prinse cu sârmă… mai jos pe stradă stă chiar primarul, dar se pare că nici el n-a observat ce peisaj «frumos» e pe strada Lidia. Se vede în poze cum s-a rezolvat problema cablurilor”, ne-a scris cititorul care ne-a trimis fotografiile cu cablurile.
Primarul Nicolae Robu spune că este inadmisibil să avem un asemenea peisaj. Nu știa însă dacă au fost trași la răspundere cei care dețin cablurile de pe strada Lidia.
„Prezența acestor cabluri arată o nesimțire, pur și simplu, din partea celor care le posedă și care nu înțeleg că trebuie să le ducă în subteran. Nu știu dacă s-a dat vreo amendă, presupun că s-a dat. Dar, în orice caz, de îndată ce se iese din iarnă, viceprimarul Imre Farkas are sarcina să rezolve problema. Și cum am spus și în alte rânduri, în 2017 se va folosi, de câte ori va fi cazul, foarfeca sau ghilotina. Dacă nu le rezolvăm, le tăiem și atunci se va rezolva totul”, ne-a declarat edilul-șef.
Rămâne de văzut cât timp vor mai rămâne firele de pe str. Mareșal Constantin Prezan legate cu sârmă.
Vă reamintim, viceprimarul Farkas Imre spunea, pentru tion.ro, că a cerut firmelor care au cabluri în Timișoara să înceapă marcarea lor, pentru a ști clar care sunt active și care sunt inactive.
Articole pe aceeași temă:
Cablurile din centrul istoric al Timisoarei raman in aer pana la primavara
Citiți principiile noastre de moderare aici!