Astfel, joi, 16 iulie, între orele 8-16, reprezentanţii Colterm spun că sunt nevoiţi să întrerupă furnizarea apei calde la mai multe puncte termice din Timişoara – PT nr. 38, 38A, 38B, 39, 40, 41, 27, 28 și 29, pentru remedierea unei avarii.
Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele de pe Calea Lipovei și strada I.I. de la Brad.
Probleme vor fi şi cu presiunea la apă, joi, în alte zone ale oraşului.
„Având în vedere notificarea transmisă de către Aquatim S.A., prin care am fost înștiințați de faptul că în ziua de joi, 16.07. 2015, între orele 09-21, sunt planificate lucrări, va comunicăm că presiunea apei calde va fi scăzută la PT 88, 89, Vulturii și V. Lupu, precum și la centralele de zonă CET Freidorf și CT Polonă”, anunţă Colterm.
Vor fi afectați consumatorii arondați străzilor: Ana Ipătescu, Banatul, Intrarea Cerceilor, Dâmbovița, Dreptatea, Intrarea Iorgovanului, Lacului, Petalelor, Științei, Teatrului, Veveriței, Al. Muzicii, Citadelei, Transilvania, Vulturilor, Bran, Cetinei, Clăbucet, Gorunului, Pogonici, Prahova, Al. Smeurișului, Vlăsiei, Ion Barac și Vasile Lupu. Totodată vor mai fi afectați și consumatorii din cartierul Freidorf, precum și cei de pe strada Polonă.
Reprezentanţii Colterm avertizează că, la finalizarea lucrărilor prevăzute, poate apărea fenomenul de turbiditate pentru o scurtă perioadă şi nu se recomandă folosirea apei în scopuri menajere până când nu se limpezeşte.
Citiți principiile noastre de moderare aici!