Primăria Timişoara s-a implicat în proiectul privind construcţia noii săli polivalente din zona stadionului după ce Guvernul nu a mai alocat bani pentru acest obiectiv început de Universitatea Politehnica, iar lucrarea a intrat în blocaj. Aşa că, odată ajuns primar fostul rector al UPT, Nicolae Robu, municipalitatea s-a asociat cu Politehnica pentru finalizarea lucrărilor la noua sală.
Aleşii au fost de acord să aloce peste 2 milioane de euro, de la bugetul local, pentru terminarea lucrărilor, primăria devenind coproprietară.
Reprezentanţii primăriei şi cei ai Universităţii Politehnica au convenit, atunci când s-a semnat contractul de asociere pentru sala polivalentă, anul trecut, ca termenul de finalizare să fie 30 iunie 2014.
Între timp termenul a fost prelungit, motivându-se că s-a impus o modificare a proiectului, fiind solicitată creşterea capacităţii sălii de la 2.200 de locuri la 3.000 de locuri… Asta înseamnă că şi valoarea investiţiei va creşte.
Primarul Nicolae Robu susţine că au apărut întârzieri şi din cauza problemelor pe care le are firma tocmită să se ocupe de execuţie, Marati, edilul afirmând că lucrările au fost reluate recent la sala polivalentă, după ce s-a bătut palma cu un nou subcontractant.
„Sunt întârzieri semnificative acolo, pentru că firma care este antreprenor general (n.r. – Marati) este în insolvență, a ajuns în litigiu cu administratorul judiciar, firmă acuzându-l că în loc să dea banii pe care firma îi încasa către cei ce chiar efectuează lucrări i-a dat înspre o firmă căpușă, eu nu știu care este realitatea… Deși noi avem bani, lucrările au fost oprite câteva luni bune. De săptămâna trecută s-au reluat, s-a făcut o subcontractare către firma Tehnodomus, cred că au semnat deja contractul. Lunea trecută a fost o întâlnire între reprezentanții Tehnodomus și cei ai celuilalt subantreprenor, s-a ajuns la o anumită înțelegere de subcontractare”, a declarat Robu.
În ce stadiu sunt lucrările în momentul de faţă? „Cele două arce din acoperiș care nu erau montate au ajuns să fie și ele montate, dar nu sunt încă puse contravânturile, s-a lucrat la ele săptămâna trecută, am înțeles că în această săptămână vor fi montate. Dacă se face operațiunea aceasta, atunci săptămâna viitoare se va termina acoperișul, să fie complet închisă sală. Între timp mai este de lucru, este foarte mult de muncă în interiorul sălii propriu-zise, se lucrează și în corpul din spate, care e aproape gata, în interior, cu gresie, faianță, instalații… Trebuie închisă clădirea cu termopane și făcute trepte”, a mai explicat primarul.
Directorul administrativ al UPT, Florenţiu Staicu, afirma, în vară, că termenul de finalizare va fi prelungit până la sfârşitul anului pentru partea de construcţii-montaj şi estima că noua sală polivalentă ar putea fi dată efectiv în folosinţă în primăvara anului 2015, având în vedere că trebuie şi să fie dotată corespunzător.
Primarul Nicolae Robu crede că este fezabilă darea în folosinţă până în vara anului viitor.
„Este fezabilă realizarea ei și darea în folosință până la organizarea Campionatului European de Baschet Feminin din vara anului 2015. Anul acesta nu se mai poate, s-a ratat termenul pe care l-am dorit…”, a conchis Robu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!