Așa cum tion.ro anunța încă de luni, mulți dintre timișorenii abonați la sistemul centralizat de încălzire au stat chiar și cu 17 grade Celsius în apartamente.
Oamenii au „bombardat” Dispeceratul Colterm cu întrebări, iar cei de la societatea de termoficare au dat vina pe o avarie, în vreme ce temperaturile exterioare continuă să scadă.
Surse Colterm: Nu există stoc de cărbune
Reporterii tion.ro au luat legătura atât cu conducerea Colterm, cât și cu primarul Nicolae Robu. Am vorbit și cu angajați ai companiei de termoficare. Sursele noastre spun că nu este vorba despre nicio avarie și că abia vine câte un tren de cărbune înghețat, în fiecare zi.
„Se merge cu două cazane din trei. În mod normal, trebuia să avem un stoc de cărbune, dar nu este deloc. Ieri au rașchetat cărbunele rămas, numai cărbune nu a fost acela. Luni seară a mai venit o garnitură cu cărbune în loc de două, dar e tot înghețat. Centrala este făcută să meargă pe cărbune și puțin pe gaz, iar când nu mai are cărbune merge CET Centru numai cu gaz. Dacă E.ON ar tăia gazul am face focul în casa scării la fiecare bloc”, ne-a declarat un angajat al Colterm, care a dorit să rămână anonim.
Alte surse din rândul angajaților Colterm spun că nu a fost nicio avarie la CET Sud și că „se crapă pământul de la minciunile” celor din conducere.
„Din cauza cărbunelui prost și în cantitate insuficientă, parametri de plecare ai agentului termic au fost mai mici decât normalul. Deci au dreptate oamenii că nu li se încălzeau caloriferele cum trebuia. Se merge doar cu două cazane, nu cu trei. Cota de gaz a trebuit să suplinească lipsa cărbunelui”, ne-a mai povestit sursa noastră.
E.On: Am fost nevoiți să limităm gazul furnizat către Colterm, din cauza datoriilor acumulate. Am încheiat o convenție nouă
Reprezentanții E.On au declarat, pentru tion.ro, că au fost nevoiți să dea mai puțin gaz Timișoarei.
„Compania noastră a fost nevoită să limiteze cantitățile de gaze naturale livrate către Colterm, de la mijlocul săptămânii trecute, din cauza datoriilor acumulate și a nerespectării convenției de plată a acestora”, au spus oficialii E.ON Energie România pentru tion.ro.
După câteva zile în care Colterm a funcționat cu un volum de gaze mai mic, E.ON a dat din nou drumul la robinet, de luni, de la ora 16, în urma unei convenții încheiate cu compania de termoficare. Colterm trebuie să-și plătească absolut toate datoriile până la jumătatea lunii martie.
Oficialii Colterm se contrazic: „Stocul de cărbune este suficient” vs. „Nu facem stocuri de cărbune”
Reprezentanții societății de termoficare se contrazic în declarații. Ba au un stoc suficient de cărbune, ba nu fac deloc stoc de cărbune. Ei spun că, de fapt, ar veni două trenuri cu încărcătură. Culmea, angajații Colterm nu le văd.
„Stocul de cărbune pe care îl aveam în prezent este suficient pentru a depăși perioada critică, cu temperaturi scăzute. În plus, zilnic se face aprovizionarea cu cărbune. În medie, ne intră câte două trenuri cu cărbune. Aprovizionarea se face pe întreaga perioadă a sezonului de furnizare, în felul acesta evităm creșterea datoriilor societății, având în vedere că plata pentru cărbune este cu scadență la 30 de zile, iar facturile emise de noi, către populație, au termen de scadență până la 60 de zile”, a explicat, pentru tion.ro, Ofelia Herghelegiu, purtător de cuvânt al Colterm.
Am dorit să aflăm cât este stocul de cărbune, dar răspunsul a fost altul: „Noi folosim sub 1.000 de tone de cărbune pe zi, cum am spus nu facem stocuri, aprovizionarea se face zilnic. Un tren de cărbune are 1.500 de tone, iar noi primim câte două trenuri pe zi”.
Anii trecuți, la fiecare început de sezon, reprezentanții Colterm se lăudau cu stocurile avute, dar anul acesta aparent nu se mai face stoc de cărbune.
În ceea ce privește datoriile, oficialii societății de termoficare spun că nu sunt datorii în plus, ci doar datorii istorice, dar nu au vrut să specifice cât sunt de mari.
Robu: „Căutați senzaționalul, «senzaționalul» este că în Timișoara nu avem probleme”
Reporterii tion.ro au luat legătura și cu primarul Nicolae Robu, care susține că nu este nicio problemă la Colterm.
„Nu e nicio problemă. Iarna, de bază este gazul și, începând de luni spre seară, s-a reintrat în parametri normali. Cărbunele, folosit complementar, vine în tranșe, am vorbit personal cu conducerea CEO și nu vom avea probleme de livrare”, a explicat Robu pentru tion.ro.
Am insistat cu întrebările la primarul Timișoarei, încercând să aflăm de ce nu există stoc de cărbune, însă edilul ne-a acuzat că suntem în căutare de senzațional.
„Încă o dată, dacă sunteți în căutare de senzațional, «senzaționalul» este că în Timișoara nu avem probleme – cele mici avute au fost depășite –, în pofida gerului”, a conchis primarul Timișoarei.
În 14 decembrie 2017, reprezentanții Colterm au înaintat o solicitare pentru a primi ajutor financiar de la Guvernul României, pentru ca timișorenii să nu înghețe în case.
„Vă rugăm să ne sprijiniți în regim de urgență pentru a asigura continuitatea serviciul de furnizare a energiei în Timișoara, în caz contrar existând riscul întreruperii acestui serviciu. Pentru a asigura furnizarea energiei termice (…) Colterm are nevoie urgentă de 30 de milioane de lei. Din această sumă, 12 milioane reprezintă consumul de gaz aferent lunii decembrie Singurul mod în care Colterm se poate aproviziona cu gaz este plata în avans, cu contracte extrem de scurte.
Până în data de 8 decembrie, trebuie achitată către E-On Energie SA suma de mai sus, în caz contrar furnizorul nu va mai semna un nou contract, iar municipiul Timișoara va rămâne fără încălzire în plin sezon rece. Suma de 15 milioane de lei pentru cărbunele necesare sezonului de iarnă 2017/2018 și transportul aferent – facturile au ajuns deja la scadență. Suma de 3 milioane de lei, pentru energie electrică, necesară producerii de energie termică. Facturile sunt deja scadente (…) Sumele de mai sus reprezintă datoriile curente ale societății și nu conțin datoriile mai vechi, care se ridică la aproximativ 100 de milioane de lei”, se arăta în document.
La acea vreme, conform primarului Robu, Colterm avea datorii de 110 milioane de lei, la care se adăugau 16 milioane penalități.
Citiți principiile noastre de moderare aici!