Procurorii DNA au revenit la sediul Primăriei Timișoara, luni dimineață, direct la cabinetul primarului Nicolae Robu, așa cum este procedura atunci când au nevoie de documente din instituție. Au cerut aproximativ zece autorizații de construire și certificatele de urbanism conexe, ne-a confirmat edilul-șef.
Nu este prima dată când procurorii DNA calcă pragul municipalității timișorene. Nicolae Robu a mai dat explicații la DNA în 2018, fiind suspect de abuz în serviciu într-un dosar care vizează anveloparea mai multor blocuri cu fonduri europene. Nu se știe însă dacă vizita DNA de acum vizează același dosar.
Nicolae Robu este inculpat într-un alt dosar DNA, cu privire la vânzarea imobilelor pe baza Legii 112/1995, dosar care datează din februarie 2017 și în care este anchetat și fostul primar al orașului, Gheorghe Ciuhandu. Detalii, AICI!
Articole pe aceeași temă:
http://www.tion.ro/filmul-anchetei-dna-in-care-primarul-nicolae-robu-este-suspect-de-abuz-in-serviciu/2061034
http://www.tion.ro/primarul-nicolae-robu-in-vizita-la-dna-bucuresti/2143950
Citiți principiile noastre de moderare aici!