Dascălii și-au spus nemulțumirea în fața reprezentanților ISJ Timiș, vineri. Totuși, discuțiile nu au ajuns la un rezultat, așa că profesorii au decis să continue demersul împotriva fuziunii. Aceștia au înaintat o petiție prin intermediul căreia au explicat de ce se împotrivesc acestui demers al Inspectoratului Școlar Timiș.
Conform declarațiilor acestora, Colegiul „Coandă” nu are spațiul adecvat pentru a primi cele câteva sute de elevi de la Colegiul „Leonida”, dar nici pentru dotările didactice, precum laboratoarele, care ar trebui să ajungă aici.
Și 48% dintre elevii de la Colegiul „Coandă”, care fac naveta, ar putea avea de suferit și asta pentru că, din cauza lipsei de spațiu, orele ar trebui făcute după-amiaza. Profesorii de la Coandă spun că există posibilitatea să-și piardă normele, deși au muncit și și-au făcut treaba așa cum trebuie.
„Personalul didactic şi nedidactic al Colegiului Tehnic «Henri Coandă» din Timişoara, împreună cu elevii şi părinţii elevilor care au optat pentru a studia la unitatea noastră de învăţământ ne opunem vehement deciziei luate de ISJ Timiş cu privire la fuziunea şcolii noastre cu Colegiul Tehnic «Dimitrie Leonida». (…) Pentru susţinerea petiţiei noastre facem apel la toţi cei care au beneficiat şi beneficiază de actual educaţional: elevi, părinţi, membrii ai societăţii civile care împărtăşesc punctul nostru de vedere”, se arată în textul petiției.
Alte articole pe aceeași temă:
Citiți principiile noastre de moderare aici!