Fără pancarte, lozinci sau scandări. Doar cu textele Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități şi Legii 448/2006 (privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap) în mâini, participanţii la protest şi-au exprimat indignarea şi stupefacţia faţă de interdicţia care le fură copiilor cu dizabilităţi dreptul de a se juca în Parcul Public. Cei mai mulţi dintre protestatari au fost tineri, desprinşi nu demult de copilărie şi jocurile ei. Geanina, o tânără ţintuită în scaun cu rotile, dar talentat designer vestimentar şi, mai ales, viitoare mămică, îşi aminteşte clar zilele în care venea la joacă în Parcul Copiilor: “era altfel Parcul Copiilor pe atunci, mai frumos amenajat, după părerea mea, şi jocurile erau parcă făcute să-i facă pe copii mai isteţi, erau mai bine proiectate. Veneam cu fratele meu, ne distram şi nimeni niciodată nu a spus sau scris sau lăsat să înţelegem că el are voie la jocuri, iar eu sau alţi copii nu”.
Protestatarii au scris, împreună, sesizarea pe care vineri dimineaţa o vor expedia către Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării. Ei cer să se analizeze instrucţiunile de utilizare a jocurilor care cuprind şi textul incriminat, iar dacă verdictul de discriminare se confirmă, să fie aplicate prevederile legale, sancţionaţi cei răspunzători, iar textele respective retrase. “Înţelegem grija pentru siguranţa copiilor, însă nu dusă până la forma extremă a discriminării copiilor pe motiv de dizabilitate. Soluţia nu este să le interzici acestor copii dreptul la joacă, ci accesibilizarea acestor jocuri, aşa cum se face în parcurile din ţările UE. O atenţionare privind supravegherea copiilor de către adulţii însoţitori ar fi fost corectă”, spun ei.
Pavel, micul “delicvent” jucăuş
Printre cei prezenţi în Parcul Copiilor la ora protestului s-a aflat şi Pavel, un băieţel de 4 ani, diagnosticat cu autism. Nepăsător la toată agitaţia celor mari, micuţul “infractor” a încălcat hulita interdicţie şi s-a distrat luând la încercare mai toate jocurile din parc, sub privirile părinţilor. “Când vin în Parcul Copiilor, această interdicţie mă obligă să aleg între bucuria de a se juca a fiului meu şi datoria mea de a respecta regulile. Dumneavoastră ce aţi alege? Uite aşa m-a obligat pe mine Primăria Timişoara să devin…delincvent!”, declară Marian Vlad, tatăl lui Pavel. Bărbatul este hotărât să reclame la Primărie inscripţia discriminatorie şi să ceară edililor eliminarea ei.
“Puteau să deseneze şi o zvastică”
Manifestaţia de protest a fost iniţiată de Grupul de autoreprezentanţi Ceva de Spus, însă mai mulţi părinţi şi bunici aflaţi cu copiii în parc la momentul respectiv s-au oprit, solidari cu protestatarii, şi şi-au exprimat indignarea. “Orice copil, cu sau fără dizabilitate, trebuie supravegheat în parc şi în general. Mi se pare penibil să faci astfel diferenţe între copii: tu ai voie, tu n-ai voie să te joci aici”, a opinat una dintre mame. “Este o porcărie fără seamăn această regulă, făcută numai ca să-i exonereze pe ei, administratorii parcului, de orice responsabilitate. Puteau la fel de bine să deseneze şi o zvastică, tot în spirit erau”, s-a revoltat un timişorean venit cu nepoţii în parc. Şi pe reţelele de socializare au apărut, în ultimele 24 de ore, nenumărate mesaje legate de subiect, majoritatea condamnând inscripţia discriminatorie.
Salvaţi Copiii …de textele nefericite
Organizaţia Salvaţi Copiii filiala Timiş a reacţionat imediat, oferindu-se să-i ajute pe edili, dacă nu se descurcă prea bine cu mesajele publice şi respectarea drepturilor civice. “Considerăm că drepturile persoanelor cu dizabilităţi, cu atât mai mult ale copiilor cu nevoi speciale, au fost neglijate suficient timp în România. În ultimii ani câteva iniţiative locale şi regionale, care ne puteau apropia de respectul datorat acestor copii, au fost urmate din păcate de un anumit tip de exprimare folosit şi de cei care îngrijesc Parcul Copiilor din Timişoara. Având în vedere aceste aspecte, Organizaţia Salvaţi Copiii Filiala Timiş îşi arată disponibilitatea de a oferi consultanţă membrilor şi angajatilor organismelor locale în tot ceea ce înseamnă respectarea drepturilor copiilor şi cu atât mai mult a celor cu nevoi speciale”, a declarat dr. Mihai Gafencu, preşedintele filialei Timiş a Organizaţiei Salvaţi Copiii.
UPDATE. În urma articolului de pe www.tion.ro copiii cu dizabilităţi se vor putea juca în Parcul Copiilor. Viceprimarul Timișoarei Dan Diaconu afirmă că nu știa că în Parcul Copiilor se aflau acele inscripții care interzic copiilor cu dizabilități să folosească echipamentele de joacă şi că a fost şocat când a citit acest lucru pe www.tion.ro El a dat dispoziţie ca toate acele inscripţii să fie şterse, acest lucru fiind dus la îndeplinire de angajaţii Primăriei Timişoara. Mai mult, Diaconu susţine că în această perioadă municipalitatea studiază mai multe oferte pentru a aduce în Parcul Copiilor echipamente de joacă special create pentru copiii cu dizabilităţi.
„Ceea ce am citit astăzi dimineaţă (vineri – n.r.) pe portalul dumneavoastră a fost şocant. Au fost șterse acele inscripţii de pe toate plăcuțele. Era și nedrept pentru că noi tocmai suntem în perioada studierii ofertelor pentru achiziţionarea de echipamente speciale pentru copii cu diyabilități, care vor fi instalate în Parcul Copiilor. Nu a fost nicio intenție de a discrimina. Nu am știut cum arătau instrucțiunile și le vom modifica astfel încât să fie în acord cu toate legile și convenţiile”, a spus Diaconu.
Copiii cu dizabilitati nu au voie sa se joace in Parcul Copiilor din Timisoara!
Citiți principiile noastre de moderare aici!