Cele 200 de persoane care au participat la acest miting s-au adunat, vineri, în jurul orei 18.30 în Piaţa Victoriei din Timişoara, protestul fiind anunţat de joi seara prin intermediul reţelelor de socializare. Protestatarii au scandat „Băsescu nu uita, va veni şi vremea ta”, „Jos Băsescu”, „Tineri veniţi cu noi”, „Azi în Timişoara, mâine în toată ţara”, în timp ce unii dintre ei au afişat foi A4 pe care scria „Pro Arafat”.
Unii dintre manifestanţi au declarat presei prezente că nu sunt de acord cu noua Lege a sănătăţii şi cu intenţia preşedintelui Traian Băsescu de a desfiinţa SMURD. În ciuda faptului că mitingul a fost popularizat prin intermediul reţelelor de socializare, unii dintre participanţi, conştienţi că sunt filmaţi şi sunt difuzaţi pe canalele de televiziune au cerut ca tinerii să lase Facebook-ul şi să li se alăture.
Mitingul nu a fost autorizat şi a fost supravegheat atent de poliţişti şi jandarmi.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Cotroceni, că cere public premierului retragerea proiectului Legii sănătăţii, el menţionând că face acest lucru văzând că o mare parte din public şi majoritatea celor din sistemul de sănătate nu vor schimbarea acestuia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!