Protestatarii vor să marcheze cum se cuvine împlinirea a două săptămâni de manifestaţii la Timişoara organizând înmormântarea preşedintelui Traian Băsescu. Aceştia au adus într-o maşină un sicriu în care se află o păpuşă care îl reprezintă pe Băsescu şi o cruce pe care scrie „Traian Băsescu – 2004-2012”.
UPDATE. Manifestanții aflați în Piața Victoriei din Timișoara au scos la un moment dat un sicriu în care se aflau două păpuși pe care erau lipite pozele lui Traian Băsescu și Emil Boc. Cortegiul era întregit de un protestatar îmbrăcat în haine de preot, care avea o cădelniță cu tămâie și de doi protestatari care purtau cruci pe care scria “Aici odihnește Traian Băsescu, 2004-2012” și “Aici odihnește Emil Boc, 2009-2012”. Alți manifestanți au intrat în joc și au aprins lumânări în timp ce strigau “Moarte lui Băsescu”.
Protestatarii au ținut să explice, în timp ce purtau sicriul cu cele două păpuși până la statuia lui Ferdinand, că ei nu doresc moartea nimănui, dar cu cei doi lideri nu se mai poate trăi. Cortegiul s-a întors apoi în Piața Victoriei, unde manifestanții au așezat sicriul pe treptele Operei.
Protestatarii din Timisoara simt mirosul victoriei
Citiți principiile noastre de moderare aici!