Reprezentanții Asociației Pro Infrastructură îl provoacă pe noul ministru să deschidă circulația pe lotul „muzeu” în șapte zile.
„Îi lansăm și o provocare domnului Bode: să deschidă circulația în 7 zile pe cei 21 de km ai lotului 3 din Autostrada A1 Lugoj-Deva, ca o gură de oxigen pentru siguranța circulației, capitol la care suntem ultimii în Uniunea Europeană. Arătați oamenilor că #SePoate. Organizația noastră a publicat încă din 13 și 14 august filmări complete din dronă și de la bord și a explicat de zeci de ori că tronsonul este apt de trafic de aproape 3 luni de zile, în mod cert mult mai bun și mai sigur ca DN68A, drumul paralel folosit acum. Lista proiectelor majore de infrastructură, pe toate modalitățile de transport (rutier, feroviar, aerian, naval și metrou), este atât de lungă încât ne-ar trebui multe ore doar să trecem în revistă toate blocajele, bâlbele administrative, întârzierile și tergiversările. Ne rezumăm acum să vă cerem, domnule ministru, să comunicați public soluțiile și calendarul de implementare pe câteva investiții cruciale în rețeaua rutieră care trenează de ani de zile: închiderea Coridorului IV (lotul 2 al A1 Lugoj-Deva și investigațiile geotehnice pe Secțiunile 2 și 3 ale Autostrăzii Sibiu-Pitești), tunelul Meseș de pe A3 și, nu în ultimul rând, cei 310 km ai Autostrăzii A8 Târgu Mureș-Iași-Ungheni”, transmit cei de la Asociația Pro Infrastructură, pe Facebook.
În luna august a acestui an, lotul 3 Lugoj-Deva (Ilia – Holdea) trebuia dat în trafic, „la pachet” cu lotul 4. Tronsonul de autostradă de la Ilia la Deva (lot 4) a fost dat în trafic, în luna august, după recepție, lotul 3 (de la Ilia la Holdea) nefiind dat în trafic și nerecepționat deoarece reprezentanții CNAIR și ai Ministerului Transporturilor, prin vocea fostului ministru Răzvan Cuc, au spus că au descoperit neconformități – de la fisuri în asfalt până la „lipsă capace canal” și altele. Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor a spus că a reziliat contractul cu constructorul acestui lot, a realizat o expertiză, iar concluziile preliminare relevă că lotul poate fi dat în trafic doar cu limitări de până la 50 de kilometri pe oră în unele locuri și restricții drastice de tonaj. Urmează să se tragă concluziile finale ale expertizei și să se ia o decizie în ceea ce privește deschiderea acestui lot.
Pe lotul 3 a lucrat asocierea C Teloxim Con SRL – COMSA SA – Aldesa Construcciones SA – Arcadis Eurometudes SA, lucrările fiind contractate la o valoare de 579,92 milioane de lei fără TVA, din care 492,93 milioane lei Fonduri de Coeziune, iar diferența a venit din fonduri de la guvern.
Chiar dacă se dă în trafic lotul 3, pe traseul șoselei de mare viteză de la Lugoj la Deva mai rămân de realizat cei 10 kilometri dintre Holdea și Margina, unde trebuie amenajate tunelurile pentru urși. Lucrările pe acest tronson de autostradă au fost scoase la licitație abia în această vară.
Articole pe aceeași temă:
Trimite articolul
X“Reprezentanții Asociației Pro Infrastructură îl provoacă pe noul ministru” – îl provoacă ? Mai puțin și trec la amenințări ?
Câți dintre cei aflați în asociația lu pește au studii în domeniul infrastructurii rutiere ?
M-am saturat deja de subiectul asta. Deschide,, nu deschide,, deschide, peste o saptamana dar totusi nu. Eu zic s-o inchideti pe veci si peste 10 ani cand va arata posapocaliptica plina de buruieni va deveni atractie turistica precum Pripyat de langa Chernobyl
Haideti sa fim seriosi sa reziliat contractul din cauza ca nu sant puse capacele pe gurile de canal?Pe dracu nu a fost data spaga convenita si daca se receptiona lucrarea adio spaga Si un contract cu o firma internationala se reziliaza ca CUCUL nostru rupe ceva coli A4???Ca sant clauze contractuale nu ca lucrarea este gata in proportie de 90%si se gaseste cineva mai destept ca papa si rupe ceva harti
Suntem de toata jena cu constructia de autostrazi.
Un tronson nu suntem in stare sa facem. Ca e aia si aia neconform. Dar pana acuma nu au fost diriginti de santier? Nu a fost controlata niciodata lucrarea? Venim numai la sfarsit si cautam pe Googfle Earth unde e autostrada aia si venim cu constatari. Parca suntem la gradi cu plangeri gen: Tovarasa, mi-a luat Gigel platilinia!
Plus ca acuma inca ne certam cu acele doua tunele ecologice, unde trece caprioara peste si le e frica ca se darama sandramaua. Si inca faca studii de fezabilitate si inca nu stiu cat de grea e caprioara, si daca trec doua odata, ce ne facem?
Si pana acuma se cauta constructori , se liciteaza, se trage de timp.
Guvernul nou sa regandeasca legile cu studii, licitarile, cine e lasat si cine nu, si contestatiile. Si receptiile, cand sa se faca si cum si cand si daca se poate rezilia un contract!
Nu se poate ca de la inceperea studiilor pana la inceperea lucrarilor sa treaca ani de zile!
Asociatia Prostilor Incompetenti (API) iar publica articole pentru sponsorul lor constructorul autostrazii, firma Comsa.
Daca are loc vreun accident isi asuma ei vina?
Aia e autostrada? Se surpa inainte sa se deschida…
Niste PENIBILI spagari, au luat mormanul de bani de la straini sa promoveze articole dinastea de 2 bani. Cine mai are incredere in asociatia asta? ii doare pe ei in cot de cei ce isi risca viata mergand pe autostrada aia!
Prefer autostrada noua cu limitari de viteza decat sa cobor cosava si sa dau in Dobra la 25 km la ora!
Hai sa nu o dam in dodii!