Proiectul de hotărâre privind „participarea cetăţenilor la actul decizional” prevedea difuzarea în direct, pe posturi de televiziune la nivel local, a şedințelor Consiliului Local Timişoara, pentru informare publică. Şi nu era vorba doar despre difuzarea în direct a şedinţelor de consiliu local, ci şi a întâlnirilor pe care le are conducerea primăriei cu reprezentanţii consiliilor consultative de cartier, a dezbaterilor publice iniţiate de instituţie etc. Totul, pentru informarea „cu obiectivitate” a cetăţenilor şi „stimularea spiritului civic”, motivau reprezentanţii primăriei. Iar pentru asta se propunea alocarea sumei de 70.000 lei de la bugetul local, în 2014. Proiectul a fost discutat în şedinţa de consiliu local de marţi.
Consilierul PDL Adelina Tîrziu a venit cu un amendament, şi anume să se prevadă că în termen de 30 de zile de la adoptarea hotărârii Direcţia de Comunicare a primăriei va elabora criteriile de atribuire a contractului de achiziţii publice şi caietul de sarcini, acestea urmând ulterior să fie aprobate de consiliul local. Amendamentul său a şi fost aprobat, dar proiectul în ansamblu a fost respins.
Robu a motivat că s-a venit cu acest proiect având în vedere impactul pozitiv pe care l-a avut transmiterea şedinţelor de consiliu la radio, ba chiar că ar fi un gest „de sprijinire a activităţii mass-media”. „Va fi o competiţie şi după criteriile care vor fi instituite va câştiga un post de televiziune”, a explicat edilul.
Consilierul PNŢCD Adrian Orza a întrebat încotro vor fi îndreptate camerele… „Sper că televiziunea respectivă nu va avea camera înţepenită doar pe prezidiu, cum este cea din consiliu”, a spus Orza.
Un alt ales, de la PDL, Simion Moşiu, şi-a exprimat temerile cu privire la faptul că televiziunea respectivă, care va difuza şedințele de consiliu şi întâlnirile lui Robu, ar putea deveni un instrument de campanie. „Ştim cu toţii că se apropie campania electorală. Cine ne garantează că această televiziune nu va deveni o antenă mai mică regională, având în vedere că va fi finanţată de la bugetul local. Costurile ar fi cam de 1.200 de euro pe lună…”, a afirmat Moşiu.
„Va fi o transmisie în direct, se va vedea ce se întâmplă aici. Pe de altă parte, suma este mică, nu cred că poate fi cumpărată o televiziune cu suma pe care aţi menţionat-o…”, a replicat Robu.
În cele din urmă, proiectul a fost respins. Au fost 13 voturi pentru, 5 împotrivă şi 9 abţineri. Au votat împotrivă patru aleşi de la PSD (Romaniţa Jumanca, Ramona Olteanu, Andrei Petrişor şi Alfred Simonis) şi unul de la PC (Nistor Pavel). Ceilalţi social-democraţi din consiliu, inclusiv viceprimarul Traian Stoia, s-au abţinut la vot, alături de aleşii PP-DD, de doi consilieri de la PNŢCD (Flavius Boncea şi Bogdan Herzog) şi un reprezentant al PC.
Practic, liberalii au avut susţinerea PDL pentru acest proiect – aleşii PDL au votat „pentru” -, precum şi voturile lui Adrian Orza (PNŢCD) şi Elena Wolf (FDGR). Practic în consiliul local pare să se prefigureze o nouă alianţă, PNL – PDL.
Articole pe aceeași temă:
Proiectele si intalnirile lui Robu, in direct la TV, pe bani publici
Citiți principiile noastre de moderare aici!