Deputatul PNL Marilen Pirtea a fost cel care a propus amendamentul pentru modificarea unei legi. El crede că a fost picat pentru că era propus de liberali, nu de social democrați.
„A căzut pur și simplu pentru că era propus de PNL, iar majoritatea grosieră a blocat acest proiect. Mi se părea normal ca parlamentarii de Timiș, chiar și cei PSD, să susțină acest proiect, să facă lobby pentru a trece. Este un proiect pentru Timișoara, nu este un proiect pentru PNL, pentru Pirtea sau pentru Robu. Puteau să facă lobby pentru acest proiect, care este pentru Timișoara, dar nu au făcut-o. Solidaritatea nu a funcționat și, până la urmă, din această dispută au de pierdut doar timișorenii”, a spus Pirtea.
Din Comisia pentru mediu și echilibru ecologic a Camerei Deputaților nu face parte niciun parlamentar de Timiș.
Vă reamintim, Primăria Timișoara trebuie să pornească transportul public pe Bega până la sfârșitul lunii iunie, pentru că în caz contrar pierde banii europeni pentru reabilitarea malurilor Begăi, transportul pe canal fiind o condiție în acest proiect, după ce stațiile pentru vaporașe au fost amenajate cu fonduri de la UE. Vorbim despre 6 milioane de euro. Primăria a plătit aproape 2 milioane de euro pentru cele șapte vaporașe care stau acum într-un depou al Societății de Transport Public Timișoara.
Ambarcațiunile nu pot circula pe Bega până ce Guvernul României nu înființează Administrația Căii Navigabile.
„Aștept să se rezolve problema vaporașelor. Este ca și rezolvată pentru că se știe ce trebuie făcut, trebuie adăugate cinci cuvinte, cu prepoziții cu tot, în articolul 4 al Legii de organizare și funcționare a Ministerului Apelor și Pădurilor, lucru care nu s-a făcut. Trebuie făcut prin ordonanță de urgență în vacanța parlamentară, dar, căzând guvernul, nu s-a făcut, drept urmare nici astăzi nu este rezolvată problema. Tot așa putem spune, că este ca și rezolvată problema”, spunea, în luna februarie, primarul Timișoarei.
Recent, senatorul USR de Timiș, Nicu Fălcoi, a anunțat că a făcut un apel la parlamentari să ajute la rezolvarea problemei vaporașelor, dar n-a primit niciun răspuns.
Problema nu s-a rezolvat nici până acum, așa că municipalitatea a dat în judecată Ministerul Transporturilor, Ministerul Apelor și Pădurilor și Guvernul României, pentru a obliga instituțiile abilitate să înființeze Administrația Căii Navigabile Canalul Bega.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”2006334″]
[related-post post_id=”1946226″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!