Sâmbătă, de la ora 8.00, se dă startul maratonului automobilistic ce se întinde pe durata a două zile şi adună la start sportivi din Arad, Bihor, Cluj-Napoca, Hunedoara şi Timiş.
Evenimentul este structurat pe mai multe categorii de concurs, licenţiaţi, amatori şi copii. Programul este deschis atât sâmbătă, cât şi duminică de probele de karting ale juniorilor, pentru ca abia de la ora 11.00 să intre în scenă, pe circuitul Vik Power, autoturismele. Organizatorii promit surprize spectatorilor şi piloţilor.
Proba licenţiaţilor însumează 17 kilometri de probă specială şi contează drept etapa I a Campionat Regional de Rally Sprint. La rândul lor, amatorii se vor întrece în etapa inaugurală a unui competiţii ce numără minim cinci etape. Campionatul Regional de Rally Sprint se desfăşoară sub genericul: Întrece-te legal… Este organizat de ClubulSportiv VSS Racing Club din Timişoara, având ca parteneri media aradon.ro, tion.ro şi sport365.ro.
Calendarul complet: Etapa 1 – 26-27 martie, Arad (traseu 17 km), Etapa 2 – 30 Aprilie, Tomeşti – Timiş (traseu 29 km), Etapa 3 – 21 Mai, Păuliş – Arad (traseu 19 km), Etapa 4 – 25 iunie, Brazii – Arad (traseu 26 km), Etapa 5 – 16 Iulie, Oraviţa – Caraş Severin (traseu 16 km), Etapa 6 – 27 august Bârna – Timiş (traseu 30 km).
Citiți principiile noastre de moderare aici!