La final de curățenie de primăvară, în urma unei situații fără precedent creată în oraș, în care pe străzi tronează de zile bune grămezi de gunoaie, oamenii legii și-au amintit că există un Regulament al Serviciului de Salubrizare al Municipiului Timișoara și indicatori de performanță ai Serviciului de Salubrizare. L-au luat la puricat și, în urma neregulilor găsite, au dat 19 amenzi Retimului, în valoare totală de 45.000 de lei.
„Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au luat, în cursul zilei de ieri, măsuri de sancționare, ca urmare a constatărilor efectuate în teren în ultima perioadă, în cazul societății de salubrizare a orașului Retim SA. Astfel, societatea în cauză a fost sancționată cu un număr de 19 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 45.000 lei. Cinci dintre acestea au fost aplicate conform HCL 143/2016 privind modificarea Regulamentului Serviciului de Salubrizare al Municipiului Timişoara şi a indicatorilor de performanţă ai Serviciului de Salubrizare, pentru necolectarea reziduurilor stradale rezultate din măturarea străzilor”, transmit reprezentanții Poliției Locale.
Practic, muncitorii societății de salubritate nu au adunat gunoaiele de pe străzi, așa că au primit cinci amenzi de câte 2.000 de lei pentru asta. Oamenii legii au găsit probleme pe străzi precum Renașterii, Proclamația de la Timișoara, Piața Bălcescu – C. Porumbescu, C. Brâncoveanu, Calea Aradului.
Retim a mai primit 14 amenzi de câte 2.500 de lei pentru că nu a respectat graficele curățeniei de primăvară anunțate.
„Alte 14 procese verbale de constatare a contravenției au fost încheiate conform HCL 371/2007 modificată pentru nerespectarea frecvenței lucrărilor prevăzute în graficele de salubrizare stradală, în urma campaniei de curățenie de primăvară. Astfel de probleme au fost constatate pe Aleea Studenților, Străzile Diana, Caraș, Daliei, Miorița, Milcov, Vărădia, Surduc, Mureș, Traian Vuia, G. Musicescu, Panselelor, I. Miloia, I. Sârbu. În ambele încălcări legislative sancțiunile aplicate au fost cele maxime”, susțin oficialii PLT.
Dacă la Timișoara s-au dat amenzi în valoare de 45.000 de lei, la Arad, Retim a primit sancțiuni în valoare totală de 405.000 lei.
Oamenii legii fac apel la timișoreni să sprijine acțiunile lor de a identifica persoanele care aruncă gunoaie pe străzi.
„Deoarece există dificultăți în identificarea celor care abandonează deșeuri, nefiind întotdeauna oferit întregul sprijin de către timișoreni, iar camerele video cu ajutorul cărora sunt depistați cei care aruncă resturi nu sunt suficiente pentru numărul mare de astfel de cazuri, rugăm cetățenii care observă astfel de situații să sune la telefoanele 0256.968 sau 0256.246.112 ori să trimită sesizări prin e-mail la adresa contact@politialoctm.ro în cazul în care au surprins prin imagini foto sau video persoane care aruncă deșeuri pe domeniul public. Aceasta cu atât mai mult cu cât a crescut numărul persoanelor care abandonează deșeuri pe domeniul public în cantități însemnate, folosindu-se de autovehicule”, mai spun reprezentanții Poliției Locale.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”2036276″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!