„Retroparada Toamnei”, organizată de Filiala Timiş a Retromobil Club România, ajunge anul acesta la cea de-a treia ediţie. Evenimentul dedicat vehiculelor istorice se desfăşoară simultan în 26 de oraşe, la nivel naţional urmând a fi expuse peste 400 de autovehicule, potrivit organizatorilor.
Expoziţia de maşini vechi va fi organizată în data de 11 octombrie, între orele 11.00-14.00, în Piaţa Victoriei. În total ar urma să fie expuse peste 20 de autovehicule şi motociclete în centrul Timişoarei.
„Din Timişoara, Lugoj, Reşiţa şi Jimbolia vor participa aproximativ 20 de autoturisme şi 2 motociclete. Au dat curs invitaţiei noastre şi cluburi din Republica Serbia, care vor participa cu 9 autoturisme şi 2 motociclete. Vizitatorii expoziţiei vor putea admira maşini clasice precum Buick, Bentley, Chrysler, Mercury, Audi, Mercedes, Pontiac, Skoda, IMS etc., fabricate între anii 1939 și 1983”, anunţă reprezentanţii Retromobil Club.
După ce vor fi expuse în Piaţa Victoriei, vehiculele istorice vor pleca la ora 14.00 într-o paradă pe Bulevardul Regele Ferdinand – Bulevardul 16 decembrie – Calea Șagului – Bulevardul Liviu Rebreanu – Iosif Bulbuca – Calea Buziașului, până la Castel Royal Moşniţa Nouă, unde va avea loc „Şueta colecţionarilor”.
Membrii filialei şi posesorii de vehicule istorice din Banat care vor să participe la retroparadă sunt invitaţi să ia legătura cu reprezentantul judeţean al clubului, Vlad Capotescu, la telefon 0756.194.696.
Citiți principiile noastre de moderare aici!