Vă reamintim că primarul Nicolae Robu a mai anunţat, recent, că va organiza proteste de stradă deoarece în Master Planul pe Transport nu se regăseşte şi construirea centurii Timişoarei. După câteva zile, edilul-şef al Timişoarei anunţa că nu va fi niciun protest, deoarece niciun ONG nu şi-a asumat această acţiune, iar el nu doreşte ca aceasta să fie interpretată ca un demers electoral al PNL.
Vineri, primarul Robu a anunţat că a trimis Guvernului Ponta o scrisoare prin care cere să fie inclusă în Master Planul pe Transporturi şi centura Timişoarei.
„Este obligatoriu să se facă acest gest de includere a obiectivului pe Master Planul de Transport. Nu au nicio valoare angajamentele verbale, ale unora sau ale altora. Aici se vorbește despre niște reguli de funcționare a unui stat, vorbim despre reguli pe baza cărora se derulează niște programe ale Uniunii Europene. Am cerut sprijin cetățenilor rugându-i să semneze pentru susținerea acestei scrisori. Vom continua și săptămâna viitoare strângerea de semnături. Nu am făcut un bilanț. Nu știu cate semnături sunt în momentul de față. Eu nu mi-am propus un target, dar mă aștept ca 10.000 de timișoreni sa își arate interes față de acest obiectiv”, a anunțat Nicolae Robu.
Întrebat de reporterul www.tion.ro dacă acest demers va avea succes, ţinând cont că, în 2008, omul de afaceri Emil Cristescu a susţinut un demers similar care a adunat 12.000 de semnături, însă Timişoara tot nu are centură, Robu a răspuns că este pregătit ca, după campanie, să organizeze proteste zilnice de stradă.
„O să vedeţi că va avea succes. Una este să facă o astfel de campanie Emil Cristescu şi alta e să o facă primarul Timişoarei, nu contează că îl cheamă Nicolae Robu sau altcumva. Eu sunt convins că centura Timişoarei se va face în urma acestor presiuni pe care eu le voi face continuu. Dacă nu se va face, eu voi scoate timişorenii în stradă. Dacă nu se rezolvă problema, dacă ONG-urile nu se vor implica, eu voi acţiona pe linie politică. Dar după campanie. Vom ieşi zi de zi dacă trebuie. Nu vom accepta ca oraşul nostru să fie distrus de TIR-uri, chiar nu putem aşa ceva!”, a mai spus Robu.
Articole pe aceeași temă:
Primarul Robu renunta la protestul pentru soseaua de centura din cauza… campaniei electorale
Centura Timisoarei, absenta din Master Planul de Transport. Robu: E vina PSD!
Bojin: Master Planul pe Transport poate fi modificat
Primarul Timisoarei cheama lumea la protest impotriva Guvernului, pentru soseaua de centura
Citiți principiile noastre de moderare aici!