Primarul Nicolae Robu a lansat, pe Facebook, un mesaj pentru „poliştii adevăraţi”, după reacţiile iscate de anunţarea veştii că Florin Marin îl va înlocui pe Dan Alexa pe banca tehnică a ACS Poli.
Având în vedere rezultatele obţinute până acum de formaţia timişoreană, edilul spune că echipa executivă de conducere a clubului a avut libertatea să negocieze cu orice antrenori consideră, plecând de la Cosmin Contra ca primă opţiune. Şi l-a ales pe Marin.
„Am creat cu mari eforturi noua Poli, în 2012. Am ţinut foarte mult ca ea să fiinţeze având în poziţiile cheie oameni ai locului, polişti de suflet. Aşa se face că i-am avut ca antrenori, până acum, pe Vali Velcea, Aurel Şunda şi Dan Alexa, cu secunzi foşti fotbalişti de-ai noştri (Sorin Vlaicu etc.). Lucrurile au mers cum au mers – promovare în Liga I, retrogradare în Liga II, iarăşi promovare în Liga I -, în niciun caz la nivelul năzuinţelor noastre. Am ajuns, după demisia lui Dan Alexa, venită pe fondul rezultatelor foarte slabe din primele 8 etape, cu postul de antrenor principal vacant. Pentru a-l ocupa, echipa de conducere executivă formată din profesorul universitar Liviu Anton şi Daniel Stanciu a avut din partea mea şi a lui Titu Bojin mandat să negocieze cu celeritate cu antrenori pe care îi consideră potriviţi în acest sens, cu menţiunea ca primul contactat să fie Cosmin Contra”, afirmă Robu.
Primarul explică şi cum de s-a optat pentru Florin Marin, care vine de la Rapid: există constrângeri financiare, clauzele contractuale au fost convenabile pentru club, iar noul antrenor are o experienţă destul de bogată în fotbalul românesc şi a antrenat echipe bune.
„Cosmin Contra nu poate veni acum. În aceste circumstanţe şi ţinând seamă de constrângerile financiare – buget disponibil: acelaşi de care a beneficiat Dan Alexa -, echipa de conducere executivă – Liviu Anton şi Daniel Stanciu – a propus ca noul antrenor să fie Florin Marin. Propunerea a fost susţinută pe de o parte prin considerente financiare şi clauze contractuale diverse foarte convenabile clubului, iar pe de altă parte, prin experienţa, prin CV-ul d-lui Florin Marin. Să nu uităm că Florin Marin a antrenat echipe precum Craiova, Dinamo, Astra, Petrolul, Oţelul. Anul trecut, cu Oţelul, Florin Marin a învins şi pe Steaua şi pe ASA, nimeni altele decât campioana şi vicecampioana. Să nu uităm, de asemenea, că Florin Marin a fost antrenor principal al naţionalei de tineret U-21 a României şi antrenor secund al naţionalei mari a României, cu Victor Piţurcă principal”, mai amintește Robu, care face apel la polişti să strângă rândurile şi să îi dea girul lor de încredere lui Florin Marin.
Alte articole pe aceeași temă:
Florin Marin si Iosif Rotariu vor conduce ACS Poli in perioada urmatoare
Citiți principiile noastre de moderare aici!