Robu consideră că decizia Biroului Electoral Judeţean Timiş – care a admis plângerea PNL şi a dispus înlăturarea afişelor alianţei PSD-UNPR-PC care conţin însemnele USL şi mesaje ca „USL trăieşte” sau „Continuăm USL” – a fost una corectă, având în vedere că acest parteneriat politic nu mai există.
„USL a fost o uniune creată între PNL şi PSD ca actori politici principali, sigur cu acoliţi ai PSD arondaţi (…) Cum poţi pretinde că reprezinţi USL şi că USL continuă când partenerul tău, cu care ai semnat toate protocoalele, îţi spune că se retrage şi te părăseşte pentru că i-ai înşelat aşteptările, pentru că te-ai dovedit un partener incorect?”, a afirmat, vineri, liderul PNL Timiş, Nicolae Robu.
Chiar dacă PSD a anunţat că va contesta decizia BEJ Timiş, motivând că din punct de vedere juridic USL încă trăieşte, liderul liberal le-a cerut social-democraţilor să înlăture afişele.
„Eu cer conducerii PSD Timiş să retragă toate afişele pe care există mesaje de tipul acesta, dezvoltate în jurul cuvântului cheie USL, altminteri consider că PSD nu mai poate avea încrederea PNL nici măcar pentru parteneriate administrative. Este un mesaj tare, dar noi am vrut parteneriate, şi nu cârdăşii. PSD se pare că nu a înţeles corect ce înseamnă parteneriatul. Dacă PSD chiar se crede un partid atât de puternic, atunci să renunţe la astfel de potlogării şi să demonstreze cât de puternic este prin voturile obţinute cinstit, fără minciună, fără intoxicarea cetăţenilor, fără adjudecarea a ceea ce nu i se cuvine. La nivel naţional, prima contestaţie pentru care s-a obţinut o rezoluţie favorabilă din partea unui birou electoral judeţean este a noastră. Evident că şi colegii din alte judeţe au depus contestaţii (…) Un asemenea fapt sfidează bunul-simţ şi buna-credinţă. Eu cred că decizia corectă este cea pronunţată de BEJ Timiş”, a mai declarat Robu.
Liberalul a afirmat că a discutat despre situaţia afişelor care fac referire la USL şi cu preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, în cursul zilei de vineri.
„I-am sus că este incorect ceea ce fac ei… Indiferent de decizia definitivă (n.r. – care va fi luată după soluţionarea contestaţiei PSD), pretenţia mea şi a filialei Timiş a PNL rămâne valabilă, este o chestiune de moralitate. Nu poţi fi partener cu cineva atât de incorect… Le-am spus colegilor de la PSD, putem discuta de o alianţă administrativă, cum a mai fost în plan local, dar alianţă politică noi nu mai avem din momentul în care PNL a anunţat retragerea din acest parteneriat”, a adăugat Robu.
Primarul Timişoarei spune că nu vrea să piardă majoritatea în consiliul local, dar că este dispus să îşi asume acest risc, dacă PSD nu va înlătura afişele. În plus, Robu susţine că social-democraţii au încercat deja să formeze o nouă majoritate după ruperea USL.
„Eu nu am creat nicio altă majoritate în consiliul local, atitudinea mea este una de principiu, detaşată de orice jocuri politice. PSD a încercat să creeze o altă majoritate, în corectitudinea-i binecunoscută n-a ratat ocazia să facă şi un asemenea gest… Cu cine? N-are importanţă. Pentru ei nu este esenţial, ei numără. Au încercat, nu le-a ieşit… Eu n-am încercat, eu m-am bucurat de susţinerea tuturor grupurilor politice pe aproape toate proiectele (…) Nu-mi doresc să rămân fără o majoritate în consiliul local – ce primar îşi doreşte? -, dar nu mi-e frică nici dacă doamne fereşte ar ajunge să se întâmple asta. Nu-mi doresc asta, dar sunt dispus să-mi asum”, a concluzionat edilul-şef al Timişoarei.
Articole pe aceeași temă:
O spune Bojin, liderul PSD Timis: USL traieste în Timis. I-am spus si domnului primar
BEJ Timis a decis: USL… nu mai traieste, afisele cu acest mesaj trebuie inlaturate!
Citiți principiile noastre de moderare aici!