Vă reamintim că, aflat în concediu la Ibiza, primarul Nicolae Robu a decis să facă publică ultima sa piesă – „Ca marea”. Întors în Timişoara, edilul a dezvăluit că are pregătite nu mai puţin de 30 de piese, unele dintre acestea putând să fie incluse pe albumul său de debut.
„Este în ton cu scorul pe care îl obțin de obicei. Piesa a fost foarte bine primită, dar nu știu când și dacă lansez un album. Mi-ar lua destul de mult timp (…) Sper ca fiecare ascultător să sesizeze o curgere lină,împăcată, este elementul comun al pieselor mele. Am vreo 30, pentru album aș alege 13, care să totalizeze 72 de minute, cât era pe vremuri un album standard”, a declarat Nicolae Robu.
Întrebat de reporterii www.tion.ro dacă se gânseşte să susţină şi un concert cu piesele sale, Robu a replicat că nu s-a gândit la acest lucru, deoarece muzica sa nu este una comercială.
„Nu m-am gândit la asta. Totul a fost făcut pentru sufletul meu, a fost o revărsare din mine însumi pentru aceste compoziții. Muzica mea n-are nimic comercial în ea”, a mai spus Robu.
Dacă piesa „Ca marea” este pe versuri de Eusebiu Camilar, Robu a dezvăluit că are ca inspiraţie şi alţi poeţi, atât români, cât şi străini, precum Mallarme, Verlaine sau Shelley.
Alte articole pe aceeași temă:
Primarul Robu face sondaje cu privire la cariera sa muzicala dupa ce si-a lansat prima piesa
Citiți principiile noastre de moderare aici!