Imediat după întâlnire, care a avut loc miercuri la prânz, Nicolae Robu s-a întors la primărie și a scris un comunicat de presă, pentru a explica ce i-a cerut liderului CJT.
Edilul-șef spune că l-a asigurat pe Călin Dobra de faptul că grupul consilierilor județeni ai PNL își va exercita rolul de opoziție în mod constructiv, civilizat, ca probă de corectă înțelegere a modului în care trebuie făcută politica, susținând toate proiectele bune pentru comunitate, indiferent cine le inițiază și opunându-se la tot ce se va considera rău.
„L-am rugat pe domnul președinte și dânsul a agreat ca la fel să procedeze și consilierii locali ai PSD în CLT. L-am mai rugat pe domnul președinte să acorde un tratament corect colegilor primari PNL, nediscriminatoriu în raport cu Primarii PSD și am convenit că așa se va întâmpla. Am mai convenit ca problemele punctuale de interes pentru unitățile administrativ teritoriale cu primari PNL să fie discutate cu liderul de grup Nicu Bitea și, de câte ori vom considera că va fi cazul, cu subsemnatul, dar cu deschidere și spre discuții directe, cu primarii în cauză”, a anunțat Robu.
Mai mult, edilul-șef susține că l-a informat pe noul președinte al CJT asupra stadiului demersurilor făcute pentru realizarea în Timișoara a unui bazin de înot olimpic, a sălii polivalente de 16.000 de locuri și a stadionului cu 42.000 de locuri.
„Pentru toate acestea am obținut aprobarea ca obiective de investiții guvernamentale, ele fiind incluse la ora actuală în lista sinteză a Companiei Naționale de Investiții, bazinul de înot având deja proiect agreat între CNI și Federația Națională de Înot, sala polivalentă fiind pe lista scurtă alături de doar încă una, care se va face la Constanța, iar stadionul în așteptarea finanțării pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic”, a completat primarul, care a ținut să adauge că s-a înțeles cu Călin Dobra să acționeze împreună pentru ca aceste obiective să fie materializate „cât mai curând”.
În ceea ce privește Stadionul Dan Păltinișanu, Nicolae Robu susține că starea acestuia nu mai poate fi prelungită.
„Eu m-am oferit să-l preluăm la Primăria Timișoara, considerând că CJT nu dispune de resursele necesare pentru a-l întreține și moderniza așa cum se cuvine. Domnul președinte m-a asigurat că se vor aloca fondurile necesare pentru tot ce trebuie făcut și, desigur, eu mă declar foarte mulțumit să se întâmple astfel. Oferta Primăriei, rămâne valabilă, pentru orice eventualitate”, a adăugat Robu.
Articole pe aceeași temă:
Conducerea Consiliului Judetean Timis nu discuta cu Robu pe Facebook despre stadion
Citiți principiile noastre de moderare aici!