Primarul Timişoarei a declarat că staţia de măsurare a calităţii aerului va fi mutată, cel mai probabil, în curtea Grupului Şcolar Industrial „Emanuil Ungureanu”.
„În cadrul preocupărilor de a face oraşul şi mai frumos, săptămâna viitoare facem tot posibilul să mutăm staţia de măsurare a parametrilor aerului din Piaţa Libertăţii. Atunci când am anunţat intenţia de a face aceastî mutare s-au găsit tot felul deştepţi care au spus că acest lucru nu se poate. Veţi vedea că se poate. Nu este un angajament că se va muta săptămâna viitoare, dar cu certitudine nu va mai rămâne mult timp acolo. Va fi mutată în curtea Liceului electromotor, în colţul dinspre Liceul de Arte. Acolo e o zonă moartă, dincolo de gard, e o zonă bună pentru că staţia nu e protejată de vegetaţie şi e într-o zonă cu trafic important”, a declarat Robu.
El a precizat că tot în cadrul preocupărilor sale de a înfrumuseţa Piaţa Libertăţii, a decis să elimine din această zonă şi chioşcurile montate pe spaţiul public, precum şi panourile de afişaj montate în faţa Primăriei vechi.
„Dorim să punem în valoare Piaţa Libertăţii aşa cum se cuvine. Evident şi chioşcurile din Piaţa Libertăţii vor dispărea şi ele. Vor dispărea acele aviziere care se constituie într-un paravan în faţa Primăriei Vechi. Este desuet să folosim astfel de forme de afişaj. În Piaţa Libertăţii vom face şi o cosmetizare foarte serioasă a arborilor. După părerea mea e total neinspirat ca acel monument atât de frumos să fie mascat de ramurile copacilor. (…) Trebuie să terminăm şi cu chioşcăreala din oraşul ăsta”, a declarat Robu.
Oamenii străzii dorm in Primăria Veche, langa sediile PP-DD si PC
Interesant este că, cu câteva ore înainte de declaraţia primarului Robu, consilierii locali PP-DD susţineau că în clădirea Primăriei vechi, unde au primit sediu, este o adevărată „şerpărie”.
„Boschetarii dorm în Primăria Veche. E un miros pestilenţial. Am cheltuit foarte mulţi bani pentru renovarea câtorva camere unde va fi noul sediu. Erau cabluri arse, instalaţie electrică lipsă, geamuri lipsă, moloz, şobolani morţi. Vă vom invita să vedeţi cum se conservă patrimoniul primăriei”, declara consilierul PP-DD Purceld.
Aflând de la presă despre modul în care se prezintă, în interior, această clădire care aparţine Primăriei Timişoara, Nicolae Robu a declarat că va suna imediat la Poliţia Locală pentru a evacua chiriaşii nedoriţi din Primăria veche.
„Vom interveni şi înăuntru dacă ni se sesizează acest lucru. Voi suna Poliţia Locală să descindă acolo”, a concluzionat Robu.
Primarul vrea sa mute sau sa ingroape statia de monitorizare a calitatii aerului din centru
Citiți principiile noastre de moderare aici!