Înainte de alegerile locale, primarul Timișoarei susține că le face cluburi pensionarilor Timișoarei. Potrivit reprezentanților primăriei, s-a dat o comandă de 40-50 de foișoare, care vor fi amplasate în mai multe zone din oraș, pe spații verzi și în parcuri, în diverse cartiere.
„Ne preocupă persoanele de toate vârstele și avem o datorie de onoare față de persoanele vârstnice. Iată de ce în oraș au apărut deja și vor apărea, de îndată ce ne vor fi livrate, un număr mare de foișoare, unde mai ales pensionarii vor putea să-și petreacă timpul liber în condiții agreabile. Am făcut câteva teste și am văzut că oamenii din această categorie își doresc să aibă mai mult decât simple bănci.
Prin urmare, în perioada următoare vom monta în diverse spații din oraș un număr important de foișoare. Vor fi circa 40-50 de foișoare, în parcuri în general, pe spațiile verzi care există între blocuri. Ele necesită loc puțin, în unele zone va fi un singur foișor, în altele vor fi două-trei, chiar trei-patru, în funcție de cât spațiu este în zonă și, evident, în funcție de cât de multă lume este în acea zonă.
În zone precum Dacia, spre exemplu, unde sunt blocuri mari, unde densitatea de populație este mai ridicată, vom avea mai multe, minimum trei, o să vedem în final care este necesarul. Sunt investiții mici”, a anunțat, marți, Robu.
Edilul-șef mai are o idee trăsnită: aceea de a deschide un fel de cluburi pentru pensionari în… punctele termice ale Colterm.
„Eu îmi doresc să putem disponibiliza spații care au servit cândva pentru puncte termice, spații chiar dacă și în continuare îndeplinesc această funcțiune, având în vedere miniaturizarea, nu mai sunt în totalitate dedicate pentru asta… aș vrea să disponibilizăm astfel de spații pentru a amenaja acolo un fel de cluburi pentru pensionari, locuri unde persoanele aflate la pensie să poată veni să socializeze, să se joace șah, table, mai știu eu ce altceva, după plăcerea lor.
Sunt unele foste puncte termice care sunt degrevate sau degrevabile, în orice caz, și altele care sunt mari și în care nu mai e tot spațiul necesar pentru această funcțiune. Am putea face o compartimentare, o parte să rămână ceea ce sunt și o altă parte să fie supuse unor amenajări pentru a fi puse la dispoziția pensionarilor”, a completat primarul.
Potrivit acestuia, funcționarii primăriei s-au apucat să facă deja inventarul punctelor termice.
„E lansat un inventar al situației din teren, pentru a vedea ce se potrivește pentru fiecare loc. Mai întâi trebuie să vedem câte puncte termice ar fi disponibile și apoi vom face o planificare a amenajării, nu le putem face pe toate peste noapte, trebuie să parcurgem etapele legale. Nu e vorba despre bani mulți, problema este că procedurile întotdeauna iau timp. Timișoara are mari posibilități financiare”, a conchis Nicolae Robu.
Rămâne de văzut dacă toate ideile lui Robu vor fi și puse în practică sau rămân la stadiul de… anunț, așa cum a rămas și înființarea Muzeului Științei Timișoara sau amplasarea de statui ecvestre în oraș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!