Rugbiştii timişoreni au schimbat, joi dimineaţa, noroiul din Ronaţ cu confortul terenului sintetic de la “Dan Păltinişanu”. Fotbaliştii de la ACS Poli vor putea să vadă pe viu ce înseamnă un antrenament adevărat, şi nu doar câteva pase şi alergări. Oricum, suprafaţa de antrenament nu permite decât exerciţii puţin mai “gingaşe”, la intensitate mai redusă decât cele pe gazon.
“Ne-am antrenat până acum în terenul nostru cu noroi, și am decis că este momentul să trecem și la cel sintetic. Acolo condițiile sunt bune, chiar dacă e mult noroi, însă diferența dintre acela și cel sintetic e că pe sintetic putem să ne concentrăm mai mult pe micile detalii ce mai trebuie puse la punct”, a declarat proaspăt numitul antrenor secund Danie De Villiers.
Noul loc de antrenament este apreciat şi de jucători. “E mult mai bine pe teren sintetic. Eu am cam fost plecat în ultima perioadă, nu m-am antrenat foarte mult nici în Ronaț, dar îi văd pe băieți mult mai fericiți, deci se pare că e mai bine. Nu riscăm să rămânem fără piele, pentru că nu facem alunecări, doar exerciții de îndemânare”, a declarat Eugen Căpăţână, jucătorul timişorean revenit la echipă după convocările la naţională.
Citiți principiile noastre de moderare aici!