După ceremoniale militare şi şedinţe festive, primarul s-a deplasat, vineri, pe strada Cloşca, pentru a face în sfârşit recepţia acestei lucrări. Artera a fost modernizată şi extinsă la patru benzi pe întreg tronsonul de la bulevardul Cetăţii la strada Ovidiu Balea printr-un proiect pe fonduri europene. Lucrările ar fi trebuit să fie gata la sfârşitul lunii mai, dar s-au finalizat abia acum, iar oficialii municipalităţii spun că… mai este nevoie de „mici ajustări” la pistele pentru biciclişti, care au fost amenajate pe străzile Ovidiu Balea şi Crişan. Lucrarea a fost executată de societatea Drumuri Municipale, care are ca acţionar unic Consiliul Local Timişoara.
„Este un proiect realizat din fonduri europene, valoarea totală a lucrărilor a fost de circa 8,8 milioane lei şi realizarea efectivă a durat aproximativ un an, un pic peste un an. Au fost anumite dificultăţi pe parcurs, dar ele au fost depăşite. Termenul iniţial de finalizare a fost 31 mai, nu s-a reuşit chiar în 31 mai, dar acum e gata totul, după cum se poate remarca, funcţionează şi semafoarele, este marcat tot ce trebuia marcat. Cred că faţa acestei străzi a fost schimbată radical în urma implementării acestui proiect, când iarba va creşte totul va arăta mult mai frumos, pomii s-au prins foarte bine, pot să mă declar mulţumit. Mai avem de lucrat, de fapt de făcut mici ajustări, pentru că din păcate pe traseul pistelor de biciclete au fost diverse guri de canalizare, de scurgere a apei, şi este cam disconfortabil pentru biciclişti să coboare de pe bicicletă sau să facă cotituri aşa la 90 la grade în anumite porţiuni. Vom găsi soluţii mai bune decât cele iniţiale, astfel încât să îmbunătăţim şi calitatea pistelor de biciclete. Acolo unde mai sunt denivelări, pentru că aşa a fost proiectul gândit, le vom corecta. Şi aici, dar peste tot în oraş…”, a explicat Robu.
Despre calitatea noilor piste pentru biciclişti ar fi multe de spus. Oamenii de pe strada Crişan, de exemplu, se plâng că… şi-au rupt bicicletele pe aceste trasee “speciale” cu denivelări.
„Veniţi să vedeţi cum este bordura! Când urci pe bordură… eu mi-am rupt două biciclete (..) să vedeţi cum sunt rigolele alea. Până acum doi copii au căzut în rigole, asta este bătaie de joc cum sunt făcute! Dacă tot sunt bani europeni, dacă tot s-a făcut o investiţie, atâta cap… Chiar am discutat cu băieţii de aici, azi au făcut, mâine au stricat. Proiectul l-au făcut ei pe hârtie acolo, nu l-au făcut la faţa locului. Aşa se face? Bordurile sunt mult mai sus… Aici locuiesc, pe Crişan 32″, ne-a declarat Vasile Farcău, un locuitor de pe strada Crişan.
Chiar dacă în programul manifestărilor de Ziua Timişoarei care ne-a fost transmis de către reprezentanţii primăriei se face referie explicit la „inaugurarea străzii Cloşca”, Robu, care a marcat şi în a doua parte a lunii iunie finalizarea lucrărilor la partea carosabilă pe aceeaşi stradă, spune că acum nu este vorba despre o inaugurare.
„Nu e vorba de inaugurare aici, este recepţionarea finală, inclusiv cu semafoare şi cu marcaje făcute. Data trecută am recepţionat lucrarea la drum efectiv (…) Acum este momentul festiv al recepţiei. Nu am căutat cu tot dinadinsul ca această recepţie să fie de Ziua Timişoarei, ba chiar intenţionam să o facem cu câteva zile mai devreme, însă datorită unor probleme tehnice care au apărut a fost amânată pentru astăzi, întrucât săptămâna viitoare eu voi pleca în concediu. Totul a fost gata şi e foarte bine că s-a nimerit ca recepţia să se facă de Ziua Timişoarei. Este o lucrare foarte importantă în orice caz”, a adăugat primarul.
Edilul şi-a pierdut cumpătul atunci când a fost întrebat de un reporter dacă strada Cloşca nu a mai fost inaugurată o dată. „Nu a fost inaugurată. Atunci am făcut recepţia lucrărilor de construcţii. N-a tăiat nimeni nicio panglică, n-a fost niciun moment festiv. Eu vă spun la revedere. Dacă dumneavoastră umblaţi iarăşi după subiecte de scandal chiar şi de Ziua Timişoarei faceţi-vă job-ul cu scandal, dar nu cu mine. La revedere!”, a răspuns, vizibil iritat, Robu.
Deși staţionarea este interzisă acum pe partea carosabilă pe strada Cloşca, unde ar trebui să se poată circula pe câte două benzi pe sens, unii şoferi continuă să-şi lase maşinile în drum, motivând că nu dispun de suficiente locuri de parcare. Oficialii municipalităţii spun că se poate parca pe străzile alăturate. „Pe străzile laterale, de exemplu, pe străzile Crişan şi Horia, se introduce sens unic şi se va parca pe ambele părţi. Sunt câteva sute, 200-300 de locuri”, au explicat reprezentanţii Direcţiei Tehnice a primăriei.
Autorităţile locale promit că şi semafoarele vor fi sincronizate, iar conducătorii auto vor beneficia de undă verde pe strada Cloşca.
Citiți principiile noastre de moderare aici!