Licitația electronică e gata, a declarat, pentru Tion.ro, edilul Nicolae Robu. Mai avem de așteptat acum doar să treacă perioada de contestații, dar primarul este convins că avem firma câștigătoare. Motivul? Odată ce acceptă să intre în licitația electronică, firmele nu mai au nimic de contestat.
„Licitația electronică s-a încheiat și inclusiv etapa ulterioară, prin care firma cu cel mai mic preț, cea câștigătoare, trebuie să-și asume noile prețuri, în scris, că face tot ce prevede caietul de sarcini. Mai curge de acum o perioadă de contestații, dar după licitația electronică nu prea mai sunt de motive de contestații, când firmele acceptă să intre în electronică înseamnă că nu prea mai au ce să conteste. Eu spun că avem firma care lărgește Pasajul Jiul, dar nu o putem anunța încă”, a spus, pentru Tion.ro, primarul Timișoarei.
Odată ce se finalizează întreaga procedură de licitație, municipalitatea va începe pregătirile pentru semnarea contractului de execuție și va putea da și ordinul de începere a lucrărilor. Șantierul va fi deschis în primăvară, ne asigură Robu.
„Nu trebuie să așteptăm primăvara, unele lucruri le putem face mai devreme. Preparativele de semnare a contractului iau și ele un anumit timp. Eu estimez că undeva spre sfârșitul lunii februarie putem să predăm amplasamentul și să dăm ordin de începere. În martie categoric vor începe lucrările”, a mai declarat edilul-șef pentru Tion.ro.
Pasajul Jiul ar urma să aibă cinci benzi de circulație, trotuare pe ambele părți și piste pentru biciclete. Totodată, va fi lărgită la patru benzi și strada Jiul. Licitația pentru lărgirea pasajului a fost lansată la începutul lunii septembrie a anului trecut. Valoarea estimată a contractului este de 28 de milioane de lei, fără TVA, adică peste 7,6 milioane de euro. Suma a scăzut însă cu mult la licitație, urmând să aflăm în curând cât vor costa exact lucrările și numele firmei care le va executa.
Despre lărgirea celor două pasaje pe sub calea ferată – Jiul și Popa Șapcă – s-a vorbit în nenumărate rânduri. Ba încep lucrările la unul, ba la altul, ba la amândouă, edilul Nicolae Robu s-a gândit și s-a răzgândit în mai multe rânduri. Dacă este să ne luăm după multitudinea de declarații, lucrările ar fi fost gata deja. Licitația pentru lărgirea Pasajului Popa Șapcă este și ea în fază avansată.
Video: Youtube
Alte articole pe aceeași temă:
Primele santiere din Timisoara in anul 2016. O strada va fi blocata 2 ani de lucrari
Citiți principiile noastre de moderare aici!