Sărbătoarea din cartierul Mehala din Timişoara a debutat joi, cu o slujbă de pomenire a eroilor neamului la bustul lui Avram Iancu din curtea şcolii cu acelaşi nume, iar de la ora 17.00 este programat un spectacol de divertisment până la ora 23.00 în Piaţa Avram Iancu.
Vineri va avea loc un spectacol în Piaţa Avram Iancu din Mehala, de la ora 17.00 până la ora 23.00.
În cartierul Steaua-Fratelia, sărbătoarea va avea loc pe strada Herculane nr. 4, în spatele Şcolii Generale nr. 15 în zilele de sâmbătă, 4 iunie, şi duminică, 5 iunie.
Sâmbătă, programul debutează la ora 17.30, cu o paradă a porturilor populare pe străzile cartierului (Chişodei – Islaz – Martir Herman Sporer – Victor Vlad Delamarina – Bujorilor – Fratelia – Chişodei – Herculane), un program artistic al Grădiniţei PN nr. 14 şi al Şcolii Generale nr.15, apoi un program folcloric prezentat de către minorităţile conlocuitoare.
Fanfara Timişoara Big Band va încânta spectatorii din cartier cu muzică populară germană, valsuri, polci, muzică uşoară românească şi sârbească, iar seara va fi discotecă până la ora 22.00.
Duminică, 5 iunie, începând cu ora 12.00 va fi muzică ambientală, iar de la ora 18.00 va fi un program de cântece şi jocuri populare prezentate de către Ansamblul Timişul. Seara va fi din nou discotecă până la ora 22.00.
În decursul celor două zile va fi organizat şi un Târg al Meşteşugarilor, care va avea loc în spatele bisericilor ortodoxă şi catolică din cartier şi se va întinde până pe strada Herculane, la ieşirea din spate a Şcolii Generale nr. 15.
Citiți principiile noastre de moderare aici!