Ultimii doi candidaţi care s-au înscris pe listă sunt Corneliu Davidescu şi Viorel Şerban. Corneliu Davidescu predă la UPT la Facultatea de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului. El este prorector încă din anul 2000.
„Principalul obiectiv este să consolidăm Politehnica în linia tradiţiei de instituţie de învăţământ tehnic superior de elită, să ne consolidăm poziţia de universitate de cercetare avansată şi să reuşim să continuăm cu acţiunea noastră de a ne face cunoscuţi şi pe plan internaţional. Totodată, vrem să confirmăm calitatea absolvenţilor noştri care să răspundă mediului socio-economic, să aibă o şansă de a se integra pe piaţa de muncă. Ne propunem pentru studenţi programe de studiu care să le asigure compentenţe adevărate prin strângerea legăturilor cu companiile care activează în zona noastră prin parteneriate, prin programe de studiu sprijinite de companii. Avem iniţiative prin care capacitatea studenţilor să fie mai bine pusă în valoare, inclusiv o idee de implicare în cercetare”, ne-a declarat Corneliu Davidescu.
Cel de-al şaselea candidat la funcţia de rector este Viorel Şerban. Acesta este prorector în cadrul UPT încă din anul 2004. „Universitatea se află actualmente pe o poziţie fruntaşă. Trebuie consolidată această poziţie în prima categorie. Proiectul managerial are şase mari obiective. Referitor la procesul educaţional, aş dori foarte mult să spun că Polithenica poate să-şi păstreaze poziţia dezvoltând în continuare programele de master internaţionale, la care deja am intrat în această competiţie, mastere interdisciplinare, de asemenea să dezvoltăm mult mai puternic şcolile doctorale şi desigur să încercăm ca prin adaptarea permanentă a curriculei să producem acei absolvenţi care dacă poartă marca Politehnica să fie profesionişti, dar şi cu conduită de intelectuali. Pentru aceasta planurile noastre trebuie adaptate ca să conţină şi discipline care să ofere o sinteză de substanţă şi de calitate şi de asemenea discipline care există, dar care trebuie redimensionate şi dezvoltate”, ne-a Viorel Şerban.
Alegere rectorului va avea loc în data de 16 februarie, iar validarea câştigătorului de către Senatul Universităţii se va facea în data de 20 februarie. În cazul în care rectorul nu este ales din primele alegeri în data de 23 februarie va avea loc al doilea tur.
Patru candidati pentru functia de rector de la Universitatea Politehnica
Citiți principiile noastre de moderare aici!