Totul se pare că ar fi început în noaptea de 27 spre 28 iulie atunci când un incendiu a izbucnit la un imobil de pe strada Glad din Timișoara. Incendiul a cuprins una dintre camerele imobilului, iar focul a distrus anumite piese de mobilier. Proprietarul, cetățean român de etnie romă, membru al familiei Cârpaci, a depus a doua zi o plângere la poliție în care reclama faptul că a fost amenințat cu moartea, pe Facebook, de un tânăr de 25 de ani, membru al unei familii rivale de romi care locuiește în zona Pieței Bălcescu.
„Din primele verificări, s-a stabilit că proprietar al imobilului în cauză este un cetățean român, care locuiește efectiv în Germania. Continuându-se verificările în cauză, polițiștii din cadrul BIC Timișoara au stabilit că proprietarul imobilului este în stare conflictuală cu o altă familie din zona Pieței Bălcescu, acesta fiind amenințat cu moartea prin intermediul unor rețele de socializare de unii dintre membrii acestei familii. Astfel, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, au stabilit că unul dintre membrii este un tânăr, de 25 de ani, bănuit de comiterea faptei de amenințare, fapt pentru care urmează a se dispune reținerea acestuia pentru 24 de ore. De asemenea, continua cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale a persoanei în cauză”, spun reprezentanții IPJ Timiș.
Oamenii legii au început, în paralel, să investigheze și incendiul izbucnit pe proprietatea celui amenințat. Verifică acum dacă nu cumva tânărul de 25 de ani ar fi fost cel care a încercat să dea foc casei. Asta în condițiile în care pompierii timișoreni au stabilit că focul a fost pus intenționat, iar cauza probabilă este “folosirea intenționată a sursei de aprindere”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!