Căldura, apa caldă, cultura sau spitalele ori chiar infrastructura orașului sunt mai importate decât sportul, admite primarul Nicolae Robu. SCM, clubul primăriei, a fost înființat pe la sfârșitul anului 2015, pentru echipele de baschet, handbal și rugby ale orașului. A fost condus până anul acesta de Radu Țoancă, fost consilier local PSD, care a anunțat recent că părăsește echipa, dând de înțeles că se întoarce în politică.
Detalii, AICI!
SCM a avut multă vreme probleme. Inițial avea și o secție de baschet feminin, însă a fost desființată din lipsă de fonduri în vara anului trecut. SCM obișnuia să primească de la bugetul local câte 17 milioane de lei pe an, în 2016 și 2017. În 2018 suma a crescut, ajungând la 20 de milioane și urmând să fie menținută și anul acesta. Numai că nu sunt bani.
Se poate ajunge la desființare
Sportivii de la echipele orașului nu au mai primit bani de trei luni, iar răbdarea lor este pusă la încercare, ceea ce înseamnă că nici rezultatele nu sunt cele așteptate. Edilul șef admite și el că situația nu este deloc roz, dar spune că mai dă din când în când niște bani. Soluția este să fie atrase fonduri private.
„Le-am dat și joi vreo 200.000, le dau atâta cât pot, le-am dat și acum câteva zile 100.000. Nu sunt decât două soluții: funcționăm în aceste condiții în care putem sau ne desființăm. A treia variantă nu există. Dacă nu se atrag bani din mediul privat, de la bugetul local nu se poate o susținere mai mare. Nu se poate”, a precizat Nicolae Robu.
Modernizarea orașului, mai importantă
Cu modernizare în forță sau nu, orașul este mai important decât sportul, admite acum Robu, deși pentru el sportul este o prioritate. Primarul spune că SCM nu prea mai poate funcționa fără aport privat, iar cultura, educația, sănătatea sunt mai importante.
„Le spun mereu: fără aport privat nu putem să facem față. Ați văzut câte nevoi are orașul, oricine poate vedea oricând ce facem noi cu banii. Nu îi risipim, ci susținem modernizarea orașului la toate capitolele de infrastructură (…) Păi avem opt cinematografe în reabilitare și modernizare, avem filarmonica, avem Palatul Operei. Numai pentru cultură sunt câteva exemple, nu s-a făcut în toată istoria atâtea câte sunt acum pe rol”, a completat primarul.
Potrivit edilului șef, datoria primăriei către club este de aproape 3 milioane de lei și nu se știe va putea fi achitată până la sfârșitul anului.
„În jur de 3 milioane este datoria către SDM. La ora actuală nu sunt dați toți banii (promiși prin HCL – n.r.). Nu pot să garantez că vom plăti tot (până la sfârșitul anului – n.r.). În funcție de cum ne vor fi încasările. Cheltuielile le știm, dar veniturile nu le știm decât cu aproximație. Nu avem de unde să dăm, trebuie să se înțeleagă, dăm atâta cât putem”, a mai spus Robu.
E nevoie de sponsori
El susține că până acum a arătat că a făcut tot ce a putut pentru susținerea sportului, însă nu poate să-și dea cuvântul de onoare.
„Nu pot, nu depinde de mine. Dacă ar depinde de mine, aș face asta. Însă sunt atâtea lucruri care trebuie făcute obligatoriu, altminteri se întâmplă ceva foarte grav pentru oraș, cum ar fi întreruperea gazului, cum ar fi probleme în spitale șamd. (…) Nu cred că se pune problema desființări, însă dacă vrem să facem performanță nu se poate fără un aport important privat. Să fie foarte clar: e o utopie să ne închipuim că doar cu bani de la bugetul local se va putea face mare performanță”, a conchis edilul șef.
Articole pe aceeași temă:
Radu Țoancă pleacă de la conducerea SCM Timișoara. Se reîntoarce în politică
Trimite articolul
XÎntr-un oraș care tinde sa devină unul eminamente industrial, artă, cultură sportul nu mai contează. Bine ca se găsesc resurse pt. investiții care sa faca viata ,”CIURUCUROR” mai buna.Robu e în stare sa transforme inclusiv evenimentele din 2p22 în kitsch.
Da, s-au sifonat si acolo niste milioane bune in ultimii 4-5 ani, dar acum s-au schimbat prioritatile, urmeaza 2 ani de campanii electorale, e foame mare de bani.Unii deja au inceput sa paraseasca corabia care se scufunda, daca nu mai e rost de bani.
De aia a trirat-o si Toanca de acolo a mirosit ca e pe duca ! Sobolanii parasesc primii corabia !
În sfârșit momentul mult așteptat a sosit.Vrem circ cu animale nu doar cu paiațe obosite obsolete. Măsura e binevenită pt. toți pensionarii de la sate și suburbiile orașelor cum ar fi Caracal.
Sportul care este cel mai bun ambasador ptr orice comunitate si care altora le aduce milioane de euro in Timisoara a fost distrus de gasca lui Robu.
Ei nu se poate sa reusesti in toate (baschet,rugby,volei etc).Primatul se ocupa numai de fotbal.
Bine ca vor sa facă stadion. Alți bani duși la……
Lasa ca au fost bani pentru mizeria aia de echipa AC Recas!
Nu mai e nevoie ca Robu sa desfiinteze Scm-ul daca il numeste ilegal pe un individ ca Ruset presedintele clubului. Cu astfel de indivizi care au furat banii studentilor de la Ploiesti, scm ul se va desfiinta singur pana la sfarsitul anului. “Felicitari Nicolae Robu.”