Unul dintre cele mai importante tronsoane din domeniul infrastructurii locale, lotul 2 din autostrada Timişoara – Lugoj, acesta este unul dintre cele mai „buclucaşe” trasee din întregul coridor paneuropean IV. Deşi a avut câştigătorul desemnat, licitaţia a fost contestată în instanţă, iar câştigătorul a fost stabilit de judecători. Măsura a fost aspru condamnată de forurile europene, mare parte din finanţare provenind chiar din surse europene. Licitaţia respectivă a fost anulată, iar întreaga procedură a fost reluată. Primul anunţ de licitaţie a fost lansat încă de pe 3 aprilie, iar licitaţia efectivă a fost amânată de câteva ori. Ultimele informaţii spun că de această dată licitaţia va avea loc. Ca dovadă şi interesul crescut al eventualilor participanţi la licitaţie. Pe site-ul Companiei de Autostrăzi, autoritatea contractantă, la capitolul destinat acestui tronson au fost deja postate o serie de precizări suplimentare legate de dosarul de atribuire şi de lucrările necesar a fi realizate. Ultima dintre acestea a fost postată chiar pe 13 august.
Conform anunţului de licitaţie durata de execuţie a lucrărilor este de 78 de luni de la atribuirea contractului şi emiterea ordinelor de lucrări. Lotul 2 este cuprins între nodul rutier realizat la legătura cu DN 6 Timişoara – Lugoj, ridicat între Remetea Mare şi Izvin, şi până la Lugoj, unde se va asigura legătura cu centura de ocolire a oraşului. Conform estimărilor, valoarea contractului este de 611.884.622 lei, plus TVA.
În ceea ce priveşte autostrada Lugoj – Deva, pentru loturile 2 şi 3 anunţul de licitaţie a fost lansat tot pe 3 aprilie, iar licitaţia efectivă a fost amânată, de asemenea. Diferenţa faţă de Timişoara – Lugoj este lipsa contestaţiei. Conform datelor înscrise în anunţul de licitaţie lungimea totală a celor două tronsoane este de 49,74 kilometri, din care lotul 2 28,6 kilometri, iar lotul 3 21,141 kilometri. Chiar dacă dimensiunea acestei autostrăzi este dublă durata de execuţie este tot de 78 de luni. Conform estimărilor, valoarea estimată a lucrărilor este de 2,089 miliarde de lei, plus TVA. Se pare că pentru această bucată de autostradă lămuririle necesare au fost mai multe, fiind emise mai multe precizări, ultima pe 14 august
Pentru ambele tronsoane licitaţiile sunt realizate atât pentru proiectare cât şi pentru realizarea efectivă. Nouă nu ne rămâne decât să le ţinem pumnii specialiştilor şi să sperăm că nu se mai pune problema, şi de această dată, de amânare a procedurii.
Autostrada spre Lugoj, aproape gata
Compania de drumuri vrea bani europeni pentru Autostrada Sudului
Un muncitor la autostrada Lugoj-Deva a lesinat
Citiți principiile noastre de moderare aici!