Primarul Timișoarei susține că nu a auzit de astfel de cazuri până acum, dar dacă ele s-au întâmplat, se așteaptă ca cei ce au pățit-o să-l contacteze și să-i ofere dovezi clare.
„Îmi doresc ca Primăria Timișoara să fie o instituție curată, în care să se muncească cinstit, în slujba cetățeanului. Dacă știe cineva persoane din Primăria Timișoara care cer sau primesc mită, care nu-și fac datoria tocmai ca să ajungă să primească ceva sau orice alte nemulțumiri au, rog acele persoane să-mi facă mie cunoscute toate aceste lucruri negative, ca să pot lua măsuri. Sper să nu existe, dar dacă există, sper să fiu ajutat să fac curățenie (…) Dacă sunt unii care cad în păcat, pentru că lăcomia e la baza acestor fapte deplorabile, trebuie să fiu ajutat să fac ordine, fiind informat”, a spus, marți, edilul-șef.
Robu recunoaște că nu a auzit de astfel de cazuri, dar a auzit zvonuri cum că unii funcționari din primărie nu se comportă prea bine cu publicul.
„Sunt oameni nemulțumiți, dar nu e vorba de corupție aici, ci de modul în care o persoană de la Camera 12 îi tratează, de exemplu. Să spună dacă sunt nemulțumiți, nu să iasă din primărie comentând, ci să depună o plângere în scris sau măcar să spuna. Nu putem lua măsuri pe baza unor zvonuri care circula în oraș”, a conchis Robu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!