Bărbatul a fost prins la furat lalele în jurul orei 2.00, de către poliţiştii locali care patrulau în perimetrul Pieţei Victoria, a fost reţinut şi legitimat.
Agenţii l-au amendat pe V.G., în vârstă de 18 ani, din Variaş, judeţul Timiş, cu 2.000 lei, în baza hotărârii de consiliul local privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor în Timişoara.
„Poliţia Locală va înainta o adresă către Direcţia de Mediu din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara în care va solicita evaluarea prejudiciului şi formularea unei plângeri penale pe numele persoanei care a săvârşit fapta”, a mai precizat purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Locale Timişoara, Nicoleta Popa.
T.E.X.
Citiți principiile noastre de moderare aici!