Prima ediţie a Festivalului Timfloralis va fi organizată de Primăria Timişoara în perioada 22-24 mai 2015.
Centrul oraşului se va umple de flori, pentru că festivalul se va desfăşura în Piaţa Victoriei şi pe străzile Mărăşeşti şi Alba Iulia, iar timişorenii vor avea parte de mai multe surprize.
„În cadrul festivalului se vor expune şi comercializa flori, accesorii specifice şi amenajări floricole, vor exista momente artistice susţinute de Filarmonica Banatul, concerte simfonice cu temă florală, şi Casa de Cultură a Studenţilor – ateliere şi expoziţii. Dintre elementele inedite ale festivalului pot fi amintite cupola de flori, patru porţi din flori ce vor fi realizate, precum şi realizarea unei rochii din flori. Vor avea loc demonstraţii gastronomice de preparare a florilor şi a plantelor aromatice – clătite din flori de dovleac, diverse preparate din panseluţe comestibile şi flori de salcâm”, anunţă viceprimarul Dan Diaconu.
Pentru organizarea festivalului a fost prevăzut un buget de 300.000 de lei.
Comercianţii interesaţi să participe la Festivalul Timfloralis se pot înscrie deja începând de marţi, din 14 aprilie, la primărie. Se fac înscrieri până în data de 4 mai.
Dosarele se depun la camera 12, la Serviciul relaţionare directă cu cetăţenii al municipalității, şi trebuie să conţină: o listă cu produsele ce se doresc a fi comercializate, poze cu produsele, necesarul tehnic (pavilion, mese, scaune etc.), copii după actele firmei, după caz, certificatul de producător vizat la zi/ certificatul unic de înregistrare și cartea de identitate a participantului.
Pe parcursul festivalului va fi organizat şi un concurs pentru desemnarea celui mai frumos stand cu flori.
Festivalul Timfloralis a apărut la inițiativa consilierilor locali Adelina Tîrziu şi Ştefan Constantin Sandu.
Articole pe aceeași temă:
Timisoara va avea un festival al florilor din 2015: Timfloralis
Citiți principiile noastre de moderare aici!