Proiectul de bike-sharing I Velo este derulat la Timișoara de Asociația Green Revolution, în parteneriat cu Primăria Municipiului Timișoara și un sponsor.
La fel ca și în 2012, în Timișoara vor fi două centre de închiriere I Velo, primul va fi amplasat în Parcul Copiilor, iar cel de-al doilea în parcarea Hotelului Timișoara. Cele două centre vor fi interconectate și vor pune la dispoziția timișorenilor 100 de biciclete.
“Extinderea proiectului I Velo la Timișoara în 2012, cu două centre interconectate a fost un succes, astfel că și în acest sezon velo timișorenii se vor putea bucura de cele 100 de biciclete din centrele din Parcul Copiilor și parcarea Hotelului Timișoara. Îi așteptăm în număr cât mai mare, să arătăm împreună că românii vor să pedaleze și își doresc bicicleta ca mijloc de transport alternativ”, a declarat Raluca Fiser, președintele Asociației Green Revolution.
Proiectul își păstrează modalitatea de închiriere de anul trecut, dar și componenta gratuită a programului. Tinerii sub 16 ani și pensionarii au posibilitatea de a închiria bicicletele gratuit pe baza carnetului de elev, respectiv al talonului de pensie.
Anul 2012 a fost marcat de o serie de noutăți: posibilitatea de înapoiere a bicicletei în orice punct de închiriere din oraș (valabil pentru București și Timișoara), un sistem informatic de închiriere a bicicletei: după înscrierea inițială în baza de date I Velo, închirierea se face doar prin prezentarea buletinului, un program de închiriere flexibil. Rezervarea bicicletei se poate face și online, via www.ivelo.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!