Timişorenii care locuiesc pe străzile pavate cu piatră cubică, care sunt distruse, ar putea scăpa de gropi şi denivelări odată cu reabilitarea centrului istoric al oraşului. Pentru pavarea Pieţei Unirii s-a stabilit să fie folosită piatra care a fost şi înainte în zonă, dar reprezentanţii municipalităţii spun că nu toată este într-o stare bună, aşa că trebuie completată.
Autorităţile locale spun că în acelaşi timp avem străzi în oraş pavate cu acelaşi tip de piatră, de exemplu în zona Bălcescu – Elisabetin, şi au decis să o folosească pe aceea, urmând ca drumurile respective să fie asfaltate.
„Am discutat cu arhitecții și cu executanții lucrării, nu este suficientă piatra pe care o avem în Piața Unirii. O parte din ea nu mai este corespunzătoare, și le-am cerut să vadă care din piatra de pe diversele străzi este la fel ca cea din Piața Unirii și atunci să începem s-o scoatem, să fim pregătiți”, a explicat primarul Nicolae Robu.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara promit de câţiva ani refacerea străzilor cu piatră cubică, dar au afirmat că intervenţiile nu se puteau face oricum, pentru că vorbim despre zone protejate şi este nevoie de avize speciale, de la Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional, plus că sunt necesare lucrări de investiţii, nu doar simple reparaţii.
Primarul spune că acum există toate avizele, ba chiar că nu este neapărat nevoie de proiecte de investiţii.
„Se urmează niște proceduri. Când sunt gata, începem. Oamenii pot fi siguri că noi începem cât se poate de prompt. Dar mai prompt nu se poate. Am făcut toate diligențele. Acum, de puțină vreme, am obținut și avizele pentru a face intervențiile respective. Nu știu dacă avizele sunt pentru toate străzile cu piatră cubică sau doar pentru o parte din ele. În buget avem bani pentru întreținere străzi, sunt bani, nu este o problemă. Spre Casa del Sole, pe strada Romulus, acolo în zonă, deja am schimbat, am scos”, a mai declarat Robu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!