Edilul-șef spune că scumpirea gazului se răsfrânge în prețul final al gigacaloriei, iar autoritățile locale trebuie să ia în curând o decizie, pentru că în caz contrar Colterm ar putea da faliment. Primarul Timișoarei este cel care decide dacă timișorenii vor plăti până la urmă mai mult pentru căldură sau dacă primăria crește subvenția.
„Inevitabil, creșterea prețului la ingredientele de gigacalorie, deci la produse sau servicii care intră în procesul tehnologic de producere și distribuție a agentului termică, ca să mă exprim mai corect, trebuie să se răsfrângă și în prețul gigacaloriei final, că altminteri ducem Colterm la faliment. Și persoanele care au centrale termice proprii, în momentul în care crește prețul la gaz, vor plăti mai mult. Nu pot să spun acum, noi trebuie să facem o analiză. Eu îmi doresc să nu îl împovărăm pe cetățean, pentru că și așa oamenii, într-un oraș în care se câștigă destul de bine, au destule cheltuieli și nu aș vrea să îi împovărăm. Dar nu pot să mă hazardez și să mă exprim populist că oricât ar fi, punem noi”, a explicat primarul Timișoarei.
Anul trecut, în decembrie, consilierii locali au aprobat noul preț al energiei termice livrată de societatea de termoficare, dar și mărirea subvenției pe care municipalitatea o dă Colterm, pentru acoperirea diferenței de preț, astfel încât timișorenii să nu plătească facturi mai mari la căldură.
„Primăria nu poate susține la nesfârșit, dar eu am făcut o promisiune cetățenilor că nu vom majora prețurile și am respectat-o, chiar dacă trebuie puțin calcul matematic pentru ca abonatul să își dea seama de asta. Știm bine că a crescut mult prețul la gaz, la cărbune, la energia electrică, la transport. Noi nu am mărit prețul la cetățean. Dacă ar fi fost să mergem în acord cu toate aceste majorări ale ingredientelor prețului agentului termic, atunci cetățenii ar fi trebuit să plătească cu 35% mai mult. Nemajorând prețul, asta echivalează cu o reducere pe care am fi făcut-o, raportat la noile majorări. Nu pot să spun cât mai facem față, încă mai putem. Dar dacă prețul la gaz va ajunge să crească foarte mult și se vorbește despre asta, știm bine că o bună parte din gazul folosit în România provine din Rusia, nu știm ce o să se întâmple. Nu exclud ca la un moment dat să nu mai facem față”, spunea primarul la acea vreme.
Iată că a venit momentul unei noi scumpiri, iar edilul-șef nu e sigur dacă primăria mai poate suporta majorarea subvenției.
„În funcție de cât va fi diferența și de ce posibilități avem la bugetul local, vom decide dacă acoperim totul de la bugetul local prin majorarea subvenției sau dacă va crește prețul gigacaloriei la abonat. Prima mea opțiune este să mărim subvenția”, a mai precizat, marți, Robu.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”1908573″]
[related-post post_id=”1753882″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!