Tablouile au fost puse acolo pentru a oferi un spaţiu mai prietenos pacienţilor care calcă pragul acestei secţii, practic pentru a oferi terapie prin artă, pe lângă tratamentul doctorilor. Iniţiativa este o premieră la Spitalul Municipal Timişoara, air expoziţiile vor continua, şi vor expune şi alţi artişti.
„Este o dorinţă şi o idee mai veche a mea. Am reuşit să găsesc în domnul profesor Nicola Trăilă (fostul şef al Secţiei de Chirurgie Generală şi Oncologie) un susţinător al acestui proiect. Eu cred că lucrurile sunt evidente, pacienţii beneficiază de un mediu mai prietenos, care reduce stresul, reduce anxietatea, tot ceea ce priveşte perioada de internare în spital. Există studii serioase pe această temă care relevă importanţa unui mediu care să nu fie perceput ostil”, spune Octavian Mazilu, managerul Spitalului Municipal Timişoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!