Directorul CNADNR, Narcis Neaga, a declarat, conform Capital, că joi, 19 decembrie, este prevăzută deschiderea circulației pe loturile 1, 2 și 4 din autostrada Orăștie-Sibiu și pe primul lot al tronsonului Lugoj-Deva (27,4 kilometri).
Din păcate, pentru cei care vin dinspre Timişoara şi merg spre Deva, accesul nu este chiar facil. Aceasta, din cauză că între lotul 1 din A1, între Timişoara şi Lugoj, şi lotul 1 din autostrada Lugoj-Deva lipseşte lotul doi din Timişoara-Lugoj.
O primă cale de acces pe noul tronson este intrarea de pe centura de ocolire a Lugojului, pe o porţiune din viitoarea A6, drum între Lugoj şi Balinţ, circa 10 kilometri de drum rapid. De aici se continuă pe A1 spre Traian Vuia.
Primul lot al autostrăzii Lugoj-Deva porneşte de la Şanoviţa şi merge până la Dumbrava. Cum lotul 2 din Timişoara-Lugoj lipseşte, drumul ce merge spre Deva „porneşte” din câmp. Pentru a mai scurta din traseul pe drumul naţional au fost efectuate o serie de demersuri, doar verbale deocamdată, pentru a se realiza o legătură între drumul naţional Timişoara-Lugoj şi Şanoviţa.
Într-o lume normală, autostrada ar fi fost continuă, dar având în vedere situaţia existentă în acest moment, o urcare specială pe autostradă la Şanoviţa nu era proiectată. Lipsa autostrăzii între Remetea şi Şanoviţa va mai dura în jur de doi ani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!