Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, venit la Timişoara pentru a asista la „ungerea” în funcție a lui Nicolae Robu, a luat parte la discuţiile purtate în cadrul Colegiului Prefectural referitor la Bacalaureat. Ocazie numai bună pentru un mic duel între un ministru interimar, aflat pe picior de înlocuire cu un ministru plin, şi Marin Popescu, inspectorul şcolar general din Timiş, deja anunţat ca urmând a fi debarcat şi înlocuit de un alt titular, cu o altă culoare politică. Tema: trimiterea în teritoriu a unor microbuze şcolare.
Liviu Pop a declarat că în judeţe a demarat procedura de distribuire a microbuzelor şcolare finanţate de minister. O ocazie numai bună pentru ministru pentru a-l trage la răspundere pentru trimiterea, mult întârziată, a necesarului de microbuze. „E primul Colegiu la care particip în calitatea mea de ministru. De marți, 6 iunie, se distribuie în țară microbuze. Sunt județe în care în perioada 7 – 8 iunie s-au împărțit aceste mijloace de transport a elevilor. Nu știu cum a fost comunicarea între minister și Timiș, dar sper ca data viitoare o să fiți mai promți”, a declarat, vineri, Liviu Pop, ministrul Educației.
Marin Popescu a încercat să se apere spunând că instituția pe care o conduce a fost anunțată foarte târziu despre existența și repartizarea acestor microbuze. „Ieri (n.r. joi) la ora 17 am primit telefonul pentru a trimite lista cu solicităţile pentru microbuze. Și în această dimineața am și făcut acest lucru”, a declarat Popescu în cadrul Colegiului Prefectural.
În acest moment, în Timiş sunt în funcţiune 45 de asemenea microbuze pentru transportul elevilor. Ministrul Liviu Pop a mai anunţat că pregătite pentru distribuire, la nivel naţional, 185 de noi microbuze. Pentru Timiş au mai fost solicitate patru asemenea mijloace de transport.
Din discuţiile purtate nu a lipsit ca subiect bacalaureatul. Ministrul a cerut inspectorului şcolar general să prezinte situaţia organizării examenului şi i-a solicitat lui Marin Popescu să se asigure că toate sălile de examinare au rezolvată problema supravegherii video.
Citiți principiile noastre de moderare aici!