Vă informam deja că radarul montat în pasajul subteran Michelangelo urma să fie pus în funcțiune din 1 iulie. Restul de semafoare sau camere video ori radare de viteză sau panouri de informare vor începe să funcționeze… pe rând.
„Sistemul va fi gata, dar nu de la început. Eu am spus tot timpul că va fi montat pe teren până la 30 iunie tot ce este de montat și, după 30 iunie vor fi necesare câteva luni în care se vor face ajustări parametrice, ajustări ale parametrilor pentru ca semafoarele să fie controlate încât să asigure trafic optim. În funcțiune 100% va fi de la 1 noiembrie, în mod normal. Până acum nu am dat un termen, ci am spus doar că în câteva luni. El va funcționa între timp, încercăm să vedem, numai că va funcționa pe tronsoane, pe porțiuni”, a declarat Nicolae Robu pentru tion.ro.
S-a discutat în nenumărate rânduri despre termenul final al proiectului și despre faptul că dacă municipalitatea timișoreană nu îl implementează până în 30 iunie 2016, riscă să dea banii înapoi Uniunii Europene. Primarul Nicolae Robu spune totuși că… s-a cerut o prelungire și că nu există niciun pericol.
„La sistemul de trafic management a fost montat tot ce trebuia montat până la 30 iunie. Așa am fost asigurat. Pentru acordarea sistemului, pentru optimizarea traficului mai sunt la dispoziție luni, puteam să cerem încă doi ani dacă voiam, dar am cerut doar câteva luni. Am cerut o prelungire, sigur că se poate, se poate până în doi ani. Dar nu am vrut să spunem, ca să nu demobilizăm. Pe proiect european se poate, dar am vrut să ținem secret acest lucru. Am știut puțini acest lucru. Se poate cere o prelungire pentru ce mai e de făcut”, a explicat Robu pentru tion.ro.
Proiectul „Trafic management și supraveghere video” prevede semafoare noi în 44 de intersecții, 90 de intersecții modernizate, montarea de camere de supraveghere în 134 de intersecții, montarea a 230 de camere video în trafic, a șapte radare de viteză, a 13 radare de informare, a 13 panouri cu afișare numerică, precum și montarea unui număr de 37 de sisteme de detecție a trecerii pe roșu, a 17 panouri de afișare a mesajelor variabile și amenajarea unui centru de comandă pentru trafic și supraveghere video, acesta din urmă fiind inaugurat încă de anul trecut.
Lucrările pentru sistemul de management al traficului sunt efectuate de asocierea Swarco Traffic România, Avitech.Co și Swarco Mizar SPA, la valoarea de 19,9 milioane de lei, fără TVA, adică aproximativ 5,5 milioane de euro, cu tot cu TVA. Aproape 10 milioane de lei – 2,2 milioane de euro sunt puși din bugetul local.
La acești bani se adaugă și cei 1,3 milioane de euro pentru lucrări neprevăzute, ce vor fi executate de Backup Technology. Prin urmare, cel mai performant sistem de trafic management din Europa, așa cum îl lăudau reprezentanții primăriei, ne costă aproximativ 6 milioane de euro.
UPDATE. Robu explică cum va funcționa sistemul de trafic management
Primarul Timișoarei a revenit cu precizări cu privire la funcționarea sistemului de management al traficului. Potrivit edilului-șef, într-adevăr acesta va funcționa sută la sută abia din luna noiembrie, dar pe timpul verii vom avea undă verde în anumite zone din Timișoara. Totul depinde de cum gândește sistemul.
„Avem încă patru luni la dispoziție pentru ca sistemul să auto-învețe din traficul real al Timișoarei. Sistemul nostru este unul foarte evoluat, adaptiv, el nu are un algoritm pe care software-ul său îl înglobează, parametri prestabiliți, ci parametrii sistemului se ajustează pe măsură ce acesta cunoaște traficul real din oraș. Acea mulțime de camere video, 230 parcă sunt, transmit în permanență sistemului de control informații privind traficul real pe diversele artere. Și așa este conceput și realizat acest software încât în cadrul algoritmilor pe care îi înglobează, diverșii parametri se modifică dinamic în timpul funcționării, astfel încât într-un anumit moment să se ajungă la valorile ce asigură optimul. Astfel, asigură să existe undă verde, pe arterele importante. Asta e ținta. Nu poți avea undă verde peste noapte. E nevoie de parcurgerea acestei etape de învățare, de autoinstruire, care să asigure optimul. Pe parcursul acestei luni, în diverse zone, se va ajunge să se vadă că funcționează unda verde. Rezultatele vor apărea pe parcurs, pe zone ale orașului prinse în sistem. Nu avem nicio penalizare, totul e în regulă”, a explicat Nicolae Robu.
Articole pe aceeași temă:
Atentie, soferi! Intra in functiune radarul de la pasajul Michelangelo
Pregatiti pentru Semaforisoara? Daca nu functioneaza, calculatorul e de vina
Citiți principiile noastre de moderare aici!