Sindicaliştii din SANITAS, inclusiv cei din Timiş, vor picheta sediul Guvernului joia viitoare. Dacă doleanţele lor nu ajung la urechile guvernanţilor, atunci vor reveni în 12 noiembrie cu un miting de amploare, în acelaşi loc.
Livius Cârstea, preşedintele Sanitas Timiş, spune că este pregătit să meargă la pichetare şi mai departe la miting. La pichetare, nefiind un miting de protest, vor merge trei oameni din fiecare judeţ. Federaţia SANITAS a cerut creşterea salariilor cu 100 de lei brut pentru toţi salariaţii din sistemul sanitar şi de asistenţă socială, începând cu 1 noiembrie 2014.
„Nu s-a făcut niciun pas înainte în ceea ce priveşte sistemul de salarizare, nicio creştere salarială, nu au făcut absolut nimic până în momentul de faţă. Şi colegii mei din ţară sunt extrem de revoltaţi. Au cerut să ne manifestăm cu toţii printr-o acţiune de pichetare a Guvernului, care va avea loc săptămâna viitoare, joi, atunci când avem şi consiliul naţional. E vorba de o acţiune de pichetare, nu sunt sute de oameni, e o participare mai mică. Dacă nu se întâmplă nimic nici joi atunci urmează să aibă loc un miting de proporţii pe data de 12 noiembrie. La pichetare trebuie să meargă fiecare judeţ cu trei persoane, la miting aşteptăm o participare mai mare”, spune Livius Cârstea, preşedintele SANITAS Timiş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!