Accidentul s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri, în localitatea Cenad. Tânăra de 16 ani mergea pe carosabil în momentul în care a fost lovită de mașină. Șoferul însă nu a stat să vadă ce a făcut și a fugit de la locul accidentului.
„În urma accidentului, tânăra a suferit răni grave, fiind transportată şi internată într-o unitate spitalicească. În cursul zilei de azi, în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat persoana bănuită că s-ar fi aflat la volanul autoturismului, un tânăr de 22 de ani, din localitatea Satchinez, judeţul Timiş. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor. Bărbatul a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri, urmând a fi dispuse măsurile legale”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!