Reprezentanţii administraţiei locale le-au prezentat parlamentarilor care au răspuns invitaţiei de a participa la întâlnirea de la primărie o listă cuprinzând 15 proiecte majore pentru municipiul Timişoara. Au fost prezentate proiectele care necesită finanţare prin Legea bugetului de stat pe anul 2013.
„Noi ne dorim ca un număr cât mai mare din proiectele noastre să beneficieze de susţinere financiară din fonduri de la bugetul de stat pentru că această întâlnire a fost iniţiată în contextul pregătirii proiectului de lege a bugetului. Suntem conştienţi că de peste tot din ţară apar multe proiecte, că nu se beneficiază, la nivelul Guvernului, de resurse nelimitate, însă credem că Timişoara şi judeţul Timiş merită susţinere (…) S-a rămas în urmă cu atâtea lucruri în Timişoara… Dorim să se realizeze tronsoanele nefăcute din centura ocolitoare, dorim un nou racord la autostradă de la bifurcaţia Arad – Sânandrei în linie dreaptă până la autostradă, să lărgim pasajele pe sub calea ferată în zona Popa Şapcă şi în zona Jiul – Circumvalaţiunii, respectiv să facem un nou subpasaj pe sub calea ferată în zona Solventul şi acolo şi un nou pod peste Bega, vrem să reabilităm clădirile celor mai importante licee din Timişoara, să construim bazinul de înot şi acea sală polivalentă cu 14.000 de locuri. Sunt o mulţime de proiecte importante”, a explicat primarul Nicolae Robu.
Cap de listă este finalizarea şoselei de centură, varianta de ocolire a municipiului Timişoara, în prezent existând un singur tronson finalizat, pe partea de nord, între DN 6 (Lugoj) şi DN 69 (Arad). Mai trebuie realizate două tronsoane, iar în prezent pentru niciunul dintre cele două obiective nu este asigurată finanţare în vederea demarării procedurilor de execuţie, spun oficialii municipalităţii.
Un alt proiect vizează extinderea corpului B al Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, cu o valoare totală estimată de 8 milioane de euro, 6 milioane de euro de la bugetul de stat şi 2 milioane de euro de la bugetul local. Noul corp ar trebui finalizat în 2014.
Pe lista proiectelor prioritare pentru Timişoara se mai regăsesc reabilitarea Gării de Nord, finalizarea construcţiei spitalului de pe Calea Torontalului – Institutul Regional de Oncologie, realizarea unui campus şcolar pentru Liceul Nikolaus Lenau pe strada Oituz şi a unui bazin olimpic de înot pe bulevardul Iosif Bulbuca, realizarea unui nou racord la autostrada Arad-Timişoara, lărgirea pasajelor CF de pe străzile Circumvalaţiunii – Jiul şi Popa Şapcă, reabilitarea Sinagogii Cetate, construirea unei săli polivalente cu 14.000 de locuri care să poată găzdui Campionatul European de Baschet Feminin în 2015 şi chiar a unui nou penitenciar, în afara oraşului.
„Gara de Nord este pe listă, va trebui să vedem ce finanţează ministerul Transporturilor, în ce condiţii va rămâne ca un bun de patrimoniu în cadrul ministerului sau ea va reveni judeţului Timiş, Timişoarei în speţă, şi atunci poţi să discuţi şi de bani pe care să-i investeşti acolo. La ora actuală ea este în coordonarea ministerului Transporturilor”, a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin.
Totodată, autorităţile locale ar mai dori o nouă legislaţie pentru combaterea cerşetoriei şi programe naţionale de finanţare pentru reabilitarea imobilelor istorice şi a clădirilor publice.
La întâlnirea de marţi au participat primarul Nicolae Robu, viceprimarul Dan Diaconu, prefectul Eugen Dogariu, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, şi vicepreşedintele Marian Constantin Vasile, respectiv parlamentarii Petru Ehegartner, Ben-Oni Ardelean, Matei Suciu, Ioan Iovescu, Horia Cristian, Sorin Grindeanu, Sorin Stragea, Ion Răducanu, Cătălin Tiuch, Petru Andea, Dorel Covaci, Gheorghe Ciobanu, Cornel Sămărtinean, Zsolt Molnar, Niculae Mircovici şi Slavomir Gvozdenovici. Ministrul Maria Grapini şi-a trimis un reprezentant.
Reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene au stabilit să se întâlnească lunar cu parlamentarii de Timiş.
Conducerea Primariei Timisoara, fata in fata cu parlamentarii
Citiți principiile noastre de moderare aici!