Titularizarea lu Pedro Henrique nu a reuşit să asigure imboldul necesar în atacul alb-violeţilor. El a jucat bine, dar nu îndeajuns pentru a şi înscrie în poarta echipei considerată cea mai puternică din campionat. Timişoara a pierdut, dar măcar a realizat o reţetă financiară bună a meciului de duminică seara, stadionul fiind aproape pe jumătate populat.
Nu a fost necesar decât de opt minute ca De Amorim să-l găsească ideal pe Tănase, iar acesta să înscrie. A fost o nouă desincronizare a apărării timişorene, jucătorul venit de la Astra a recuperat o minge în faţa careului timişorean şi tânărul fotbalist stelist a înscris dintre trei timişoreni debusolaţi, prezenţi în suprafaţa de pedeapsă a gazdelor.
Pedro Henrique a fost aproape e egalare în minutul 20, dar şutul său din unghi, pe partea dreaptă, a fost respins de portarul stelist. Cele două echipe s-au zbătut, dar fără rost. ACS Poli a încercat să egaleze, Doman, titular, a avut chiar un joc bun, dar până la pauză nu s-a mai schimbat nimic.
Jumătatea a doua a meciului nu a reuşit să aducă prea multe faze excelente de gol, de nicio parte, formaţiile s-au angrenat într-o luptă de uzură, fără prea multe şanse de izbândă de modificare a tabelei. Totuşi, remarcăm un plus în atac în favoarea Stelei, care a avut câteva ocazii bune, prin Golubovic sau Tănase. Timişorenii s-au mai remarcat doar pe final de meci, cu o ocazie marca Maliat, rămasă tot fără rezultat. Partida s-a terminat 1 – 0 pentru Steaua, iar ACS Poli rămâne doar cu numărul mare de spectatori din tribună.
Din păcate, meciul a fost marcat de un incident, un spectator în vârstă de 60 de ani, prezent la tribuna 1, a intrat la începutul partidei în stop cardiac. Acesta a fost coborât pe pista stadionului, unde echipajele ambulanţelor prezente la meci i-au acordat primul ajutor şi l-au resuscitat, chiar în timpul meciului, pe pistă, în dreptul liniei de la jumătatea terenului. El a fost ulterior preluat de o ambulanţă SMURD şi transportat la spital unde, se pare, şi-ar fi revenit.
ACS Poli Timișoara: Straton – Străuț, Bocșan, Șeroni, Novak, Artean, Bărbuț, Croitoru, Llorente, Doman, P. Henrique.
Rezerve: Curileac – Fridrich, Mailat, Popovici, I. Roșu, Cârstocea Drăghici.
Antrenor: Ionuț Popa.
Steaua București: Niță – Jakolis, Moke, Toșca, Aganovic, Muniru, Achim, Ad. Popa, Tănase, De Amorim, Golubovic.
Rezerve: Stăncioiu Boldrin– Mitrea, D. Man, Bourceanu, Ov. Popescu, Tudorie.
Antrenor: Laurențiu Reghecampf.
Citiți principiile noastre de moderare aici!