Teatrul Maghiar de Stat ”Csiky Gergely” a produs în stagiunea 2013/2014, recent încheiată, 7 noi montări și a reluat 8 dintre cele mai apreciate producții ale sale din sezoanele precedente. Noile montări ale stagiunii au fost spectacolele ”Regina frumuseții din Leenane”, ”Afacere murdară”, ”Zâna cu şapte capete”, ”Cer şi pământ”, ”7/7”, ”Incendii” și spectacolul-lectură ”Szutyok”. Dintre producțiile sezoanelor anterioare, în programul stagiunii s-au aflat spectacolele ”O, ce zile frumoase”, ”Vremuri de pace”, ”Opera ţărănească”, ”Gardenia”, ”Înainte de potop”, ”Prah”, ”Mady-baby” , ”Ai Lăv Iu”. Alte 13 spectacole invitate pe scena Teatrului Maghiar din Timișoara întregesc afișul stagiunii.
În stagiunea 2013/2014, Teatrul Maghiar ”Csiky Gergely” din Timișoara a avut 13 242 de spectatori, dintre care cca 500 au venit să vadă, la Budapesta, ”Operă țărănească” (”Parasztopera”). Acesta este, dealtfel, și spectacolul care deține recordul de public al actualei stagiuni: 2597 de spectatori. Gradul de ocupare a sălii Teatrului Maghiar reprezintă și el un record: 89,9%.
Trupa Teatrului Maghiar a efectuat 11 deplasări, jucând spectacole la Budapesta, Paks și Kecskemet (Ungaria), Subotița (Serbia), în București, Miercurea Ciuc, Baia Mare, Beclean, Aiud, Arad și în localități ale județului Timiș. Spectacolele Teatrului ”Csiky Gergely” au fost aplaudate în numeroase festivaluri, la Kisvarda (Festivalul Teatrelor din Diaspora), Plai -Timișoara, Oradea (FuxFest și Festivalul de Teatru Scurt), Gheorgheni (Colocviul Teatrelor Minoritare din România), Odorheiu Secuiesc (DraMa Festival), București (Festivalul Național de Teatru), Subotița (Desire Central Station), Budapesta (Festivalul de Teatru Contemporan, Festivalul Teatrelor Maghiare de peste hotare, Festivalul de Teatru în aer liber din Varosmajor), Debrecen (Festivalul de Dramaturgie Maghiară DESZKA), Arad (Festivalul Internațional de Teatru Nou), Festivalul Artelor Timișoara. Calitatea spectacolelor și performanțele interpreților au fost recompensate cu o sumedenie de premii: Tokai Andea – Premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar (Festivalul de la Kisvarda), Lőrincz Rita – Premiul pentru cea mai buna actriță (Festivalul de Teatru Scurt – Oradea), Trofeele Pro Cultura Timisiensis pentru actorul Kocsárdi Levente și coregrafa Baczó Tünde, Vagabondo – Premiul pentru cel mai bun spectacol de păpuși (Fuxfest), Albert Alpár – Premiul pentru cea mai bună scenografie (Festivalul Internațional de Teatru de Studio, Râmnicu Vâlcea), Diploma de excelență acordată Teatrului Maghiar ”Csiky Gergely” de către Primăria Municipiului Timișoara pentru participarea la Festivalul Național de Teatru.
Unul dintre cele mai importante momente ale stagiunii a fost Festivalul Euroregional TESZT, care în ediția 2014 a propus 17 spectacole, jucate cu casa închisă, și alte 14 evenimente adiacente (concerte, lansare de carte, work-shop, expoziții), vizionate de 2157 de spectatori.
Ultimul eveniment coorganizat în această stagiune de Teatrul Maghiar, în calitate de partener al Fundației Diaspora și Centrului Reformat Timișoara, spectacolul Ansamblului Național Maghiar cu titlul ”Gheorghe Dozsa”, prezentat în iulie 2014, la împlinirea a 500 de ani de la încheierea tragică a războiului țărănesc la Timișoara, a fost vizionat de un public de peste 600 de spectatori.
Stagiunea 2014/2015 are premise excepționale, căci la Teatrul Maghiar ”Csiky Gergely” din Timișoara vor monta regizorii Silviu Purcărete, Radu Afrim, Kokan Mladenovic (Serbia) și Katarzyna Raduszynska (Polonia).
Citiți principiile noastre de moderare aici!